Pe scurt
Expoziţie de pictură contemporană la Palatul Şuţu
O expoziţie de pictură contemporană românească, ce cuprinde lucrări semnate de 25 de artişti care au fost expuşi în Franţa în ultimii 18 ani, a fost vernisată ieri seară, la Palatul Şuţu din Bucureşti, conform Mediafax. Artişti au colaborat cu Asociaţia Soleil de lâEst şi au fost prezenţi în expoziţii din Franţa, între 1990 şi 2008. Este vorba despre Petre Achiţenie, Traian Brădean, Angela Popa Brădean, Dalia Bialcovscki, Constantin Blendea, Nicolae Blei, Elena Uţă Chelaru, Adiran Chira, Augustin Costinescu, Horia Cucerzan, Ion Grigore, Val Gheorghiu, Dan Hatmanu, Ruxandra Ilfoveanu, Corneliu Ionescu, Neculai Iorga, Lucian Liciu, Vasile Murivale, Vasile Pop Negreştenu, Ştefan Pelmuş, Marilena Preda-Sânc, Ioan Sulea, Angela Tomaselli, Corneliu Vasilescu şi Teodor Vescu. La eveniment a fost lansat şi albumul „Prezenţe ale picturii contemporane româneşti în Franţa cu Soleil de LâEst, între 1990-2008“, care cuprinde lucrările a 43 de pictori români. Festival de film studenţesc la Cluj Festivalul de Film Studenţesc - FFeST a început, ieri, în sala Auditorium Maximum a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), cu o proiecţie a filmelor studenţeşti realizate de regretaţii regizori Cristian Nemescu (1979-2006) şi Andrei Toncu (1978 -2006). FFeST are în acest an cinci secţiuni de concurs, respectiv film de ficţiune, documentar, de animaţie, experimental şi film foarte scurt, ultimele două în premieră. Timp de şase zile (24-30 noiembrie), sunt proiectate peste două sute de filme realizate de tineri candidaţi care doresc să îşi afirme talentul cinematografic. Ediţia va fi marcată şi de o serie de întâlniri cu regizorii Dumitru Budrală, Radu Igazsag şi Xantus Gabor. Festivitatea de premiere a laureaţilor festivalului va avea loc sâmbătă. Actuala ediţie lansează şi un nou premiu, care va fi acordat din partea presei şi care va consta într-o statuetă. Festivalul a fost realizat dintr-un buget de 13.000 de euro. FFeST este organizat de UBB, Universitatea de Arte şi Design şi Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca. Expoziţie la Lipova despre Marea Unire Împlinirea a 90 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 este marcată de Complexul Muzeal Arad prin organizarea, la Muzeul oraşului Lipova, a expoziţiei foto-documentare „Figuri istorice ale Marii Uniri: dr. Ioan Suciu“. Expoziţia de la Lipova, deschisă în perioada 25 noiembrie 2008-18 ianuarie 2009, îl prezintă pe omul politic Ioan Suciu printr-o serie de documente şi fotografii, care ilustrează, totodată, aspecte din viaţa de familie a acestuia. Dr. Ioan Suciu, avocat, a fost unul dintre oamenii politici arădeni care au pregătit unirea Transilvaniei cu România, în anul 1918. În anul 1918, a făcut parte, împreună cu Vasile Goldiş şi Ştefan Cicio Pop, din delegaţia CNRC, prezentă la Arad pentru tratative cu cea a Consiliului Naţional Maghiar, condusă de Oszkár Jászi. A organizat Gărzile şi Consiliile Naţionale Române, a pregătit Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Vernisajul expoziţiei are loc astăzi, 25 noiembrie, la ora 12:00.