Pe scurt
Piatră de temelie pentru o nouă biserică în Oradea
În după-amiaza zilei de 8 noiembrie 2008, de sărbătoarea Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat slujba punerii pietrei de temelie pentru o nouă biserică cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor“ din cadrul complexului social-educaţional al parohiei cu acelaşi nume din Oradea, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei. Noul lăcaş va fi construit după proiectul conceput la scară mai mică a Bisericii „San Vitale“ din Ravenna - Italia, prin grija părintelui Vasile-Marin Dindelegan, care a fost distins, cu această ocazie, de PS Episcop Sofronie, ca şi imbold pentru începutul lucrărilor, cu distincţia de iconom-stavrofor. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Episcopul Oradiei a menţionat faptul că noua biserică se află într-un loc binecuvântat, la marginea Oradiei, la intrarea dinspre Arad în municipiului Oradea, şi reprezintă o poartă duhovnicească, un loc sfânt unde sufletele vin să primească alinare, un liman duhovnicesc în mijlocul vieţii cotidiene atât de agitate. Seminarii de consiliere pastorală, în Arhiepiscopia Sibiului Biroul de Asistenţă Socială al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Sibiului, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolit al Ardealului, în colaborare cu Academia Evanghelică Transilvania Sibiu şi cu Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, organizează două seminarii de consiliere pastorală specifică pentru cazurile de violenţă domestică, informează mitropolia-ardealului.ro. Primul seminar a început ieri şi se va încheia pe 14 noiembrie şi are loc în Aula Academiei Evanghelice Transilvania Sibiu, iar cel de-al doilea are loc în perioada 17-20 noiembrie 2008, în Aula Academiei „Brâncoveanu“, Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Tematica seminariilor este următoarea: Rolul preotului în cazurile de violenţă domestică, Modalităţi de intervenţie, Cauzele violenţei domestice, Terapia de recuperare din violenţa domestică conform Teologiei Ortodoxe, Modalităţi de stopare a violenţei în familie (inclusiv jocuri de rol), Teologia abuzului domestic: de ce este în primul rând o chestiune spirituală? Seminariile sunt o continuare a celor organizate în această primăvară şi se înscriu în ciclul de cursuri pastorale cu tematică socială organizate trimestrial de Biroul de Asistenţă Socială al Arhiepiscopiei Sibiului. Conferinţă cu preoţii din Protopopiatul Aiud Astăzi, la Mănăstirea Dumbrava, se desfăşoară penultima conferinţă preoţească din Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, conferinţe ce au avut ca temă: „Cateheza parohială. Necesitate permanentă în misiunea preoţească“, informează reintregirea.ro. Conferinţa de la Mănăstirea Dumbrava va reuni pe toţi cei 70 de preoţi din protopopiatul Aiud şi este prezidată de IPS Andrei. În cadrul conferinţei se va face şi o prezentare a proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“. Conferinţa va fi susţinută de părintele Bogdan Florea din parohia Măhăceni.