Pe scurt
Încep conferinţele de toamnă în Arhiepiscopia Craiovei
Astăzi debutează în Arhiepiscopia Craiovei conferinţele preoţeşti semestriale de toamnă, informează m-ol.ro. Preoţii din Protoieria Târgu Cărbuneşti vor participa astăzi la conferinta cu tema: „Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului şi mitropolit al Ţării Româneşti - 500 de ani de la trecerea sa la cele veşnice“, ce va avea loc la Mănăstirea Cămărăşeasca, judeţul Gorj. Aceeaşi conferinţă va fi organizată mâine, 4 noiembrie, cu preoţii din Protoieriile Târgu Jiu I şi Târgu Jiu II, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. Conferinţele, prezidate de Preasfinţitul Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, vor fi precedate de săvârşirea slujbei Sfintei Liturghii, de la ora 07:30. Cu acest prilej, vor fi abordate şi probleme curente ale activităţii pastoral-misionare din parohii. Pentru a marca aşa cum se cuvine împlinirea a 500 de ani de la trecerea la cele veşnice ale Sfântului Ierarh Nifon, în lăcaşurile de cult situate în afara Craiovei, în care vor avea loc aceste conferinţe preoţeşti, vor fi aduse de la Catedrala mitropolitană din Craiova şi moaştele Sfântului Ierarh Nifon, pentru a putea fi cinstite atât de preoţii participanţi la conferinţe, cât şi de credincioşii prezenţi la sfintele slujbe. Sfinţirea Centrului de zi din Tâmna Sâmbătă, 1 noiembrie 2008, după Sfânta Liturghie săvârşită la biserica din parohia Tâmna, judeţul Mehedinţi, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a oficiat slujba de sfinţire a Centrului de zi pentru copilul şcolar „Sfântul Ierarh Nicolae“ de la Tâmna, informează m-ol.ro. De serviciile acestui centru beneficiază 20 de copii şcolari, din clasele I-IV, care servesc masa de prânz şi se odihnesc, apoi sunt implicaţi în activităţi recreative şi îşi fac temele şcolare sub îndrumarea personalului specializat din cadrul acestui centru. Aceşti copii provin din familii cu venituri modeste de pe raza comunei Tâmna. De asemenea, în cadrul acestui centru, toţi copii şi părinţii din comună pot beneficia de consiliere psihologică şi socială. Episcopul Oradiei împlineşte 41 de ani PS Sofronie, Episcopul Oradiei, împlineşte astăzi 41 de ani. Preasfinţia Sa s-a născut la 3 noiembrie 1967, în Arad. A studiat la Liceul „Moise Nicoară - Ioan Slavici“ din localitate, a urmat apoi cursurile Institutului de Medicină din Timişoara, apoi, între 1993-1997, a studiat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad. A intrat în monahism în anul 1995, la Mănăstirea Hodoş-Bodrog. După susţinerea examenului de licenţă în teologie (iunie 1997) şi până în ianuarie 1998 a primit ascultarea de a organiza Sectorul de Asistenţă Socială al Episcopiei Aradului. Din ianuarie 1998 până în februarie 1999 a îndeplinit funcţia de secretar la Cabinetul adormitului întru fericire patriarh Teoctist. La 7 februarie 1999 a fost hirotesit arhimandrit, iar pe 30 ianuarie 1999 a fost ales arhiereu pentru Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria. După opt ani de arhipăstorire a românilor din Ungaria, la 13 februarie 2007, PS Sofronie a fost ales, de către Sfântul Sinod, ca episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei.