Pe scurt
Carte şi Revistă Religioasă, la Biblioteca Astra din Sibiu
Peste 20 de edituri din întreaga ţară vor participa, la începutul lunii noiembrie, la cea de-a noua ediţie a Târgului de Carte şi Revistă Religioasă care se va desfăşura la Biblioteca Astra din Sibiu, conform Mediafax. Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă se va desfăşura în perioada 6-9 noiembrie şi este organizat de Asociaţia „Scriptus“ Sibiu, în colaborare cu Biblioteca Astra, sub înaltul patronaj al Patriarhiei Române. Potrivit şefului secţiei Arte a Bibliotecii Judeţene Astra, Mihai Curtean, programul târgului va cuprinde zile ale editurilor, întâlniri cu autori, editori şi critici, concerte de muzică religioasă, conferinţe, mese rotunde, dezbateri, lansări de carte şi multe alte surprize pentru publicul sibian. La manifestare vor participa peste 20 de edituri din întreaga ţară, printre care Editura Andreiană, Editura Mitropoliei Olteniei, Deisis, Agaton, Agnos, Egumeniţa, Sophia şi altele. Comedia tinerilor, pe scene bucureştene Cea de a IV-a ediţie a programului „Comedia ţine la TINEri“ are loc în perioada 23-31 octombrie şi va aduce, pe scena Sălii Studio a Teatrului de Comedie din Capitală, patru spectacole realizate de artişti ai tinerei generaţii. Juriul, format din Ileana Lucaciu - critic de teatru, Virginia Mirea - actriţă, Florin Dobrovici - actor, Vlad Massaci - regizor şi Bogdan Amarfi - student UNATC, va acorda premiile pentru cel mai bun spectacol, cel mai bun regizor, cel mai bun actor, cea mai bună actriţă şi cea mai bună scenografie. Ca şi în ediţiile anterioare, cel mai bun spectacol va rămâne în repertoriul teatrului, iar celui mai bun regizor i se va acorda şansa de a monta pe scena Teatrului de Comedie. Evenimentul este organizat de Teatrul de Comedie, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi având ca partener Clubul UNESCO.