Pe scurt

Data: 17 Septembrie 2008

Cioban muşcat de urs

Un cioban muşcat de urs a ajuns, luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral şi multiple plăgi muşcate. Purtătorul de cuvânt al Spitalului, medicul Andrei Ilinca, a declarat că pacientul a fost internat cu multiple plăgi muşcate la nivelul scalpului, al toracelui posterior, membrelor superioare şi coapsei stângi. Ciobanul a povestit medicilor că a fost atacat de un urs, care venise de mai multe ori la stâna sa din localitatea Poseşti şi a omorât circa 40 de oi. Ciobanul a susţinut că s-a luptat efectiv cu ursul, care a fugit până la urmă, speriat de strigătele unor persoane aflate în zonă. Medicul Andrei Ilinca susţine că pacientul a fost stabilizat şi este în afara oricărui pericol. Începe programul „Vacanţa la ţară“ Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) a lansat a XII-a ediţie a Programului Special „Vacanţa la ţară“. Prin acest program, ce se desfăşoară în perioada 15 septembrie-31 octombrie, li se oferă persoanelor interesate posibilitatea petrecerii unei vacanţe în satele româneşti, la tarife promoţionale. Preşedintele ANTREC România, Cristina Partal, a declarat că „peste o mie de pensiuni, din cele aproximativ 3 mii existente, şi-au anunţat intenţia de a participa la acest program din extrasezon“. Pachetul de servicii constă în cinci nopţi de cazare, începând cu ziua de duminică şi terminând cu ziua de vineri, la următoarele tarife: pensiuni de două margarete - 150 de lei persoană/sejur, pensiuni de 3 şi 4 margarete - 195 de lei persoană/sejur. Turiştii pot face rezervări la pensiuni din peste 30 de localităţi, prin intermediul filialelor ANTREC din judeţele: Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Covasna, Gorj, Harghita, Neamţ, Vrancea, Sibiu, Suceava. Cartier nou de locuinţe, la Buzău Primăria Buzău a pus la dispoziţie, în zona de nord a oraşului, un teren în suprafaţă de 48 de hectare, pentru construcţia unui cartier de locuinţe cu 300 de vile, şase blocuri ANL, spaţii comerciale şi de agrement. „Noul cartier va cuprinde locuinţe P plus 2, blocuri de şase etaje spaţii comerciale, moteluri şi hoteluri ultramoderne“, a precizat viceprimarul Fănică Bârlă. Potrivit sursei citate, municipalitatea a întocmit deja PUZ-ul şi va asigura utilităţile necesare - apă, canalizare, electricitate -, construcţiile propriu-zise urmând să fie realizate în sistem privat. Noul cartier de locuinţe, realizat la ieşirea din oraş, pe DN 10 Buzău-Braşov, se va numi, cel mai probabil, Cartierul Nordului, a mai declarat edilul buzoian.