Pe scurt
Aparat RMN la spitalul din Suceava
Spitalul de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava ar putea dispune de un aparat de diagnosticare prin rezonanţă magnetică nucleară (RMN) până la sfârşitul acestui an, după ce s-a impus în instanţă în faţa firmei bucureştene Prima Medical, în procesul privind achiziţionarea unui astfel de aparat, a declarat ieri directorul unităţii spitaliceşti, Elena Doina Ganea Motan. Prima Medical contestase caietul de sarcini al licitaţiei pentru închirierea spaţiului din incinta spitalului judeţean în scopul aducerii şi instalării unui echipament RMN. Secţia Comercială Contecios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Suceava a informat luni conducerea spitalului judeţean că, prin decizia 978 din 4 septembrie 2008, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de firma Prima Medical împotriva unei decizii pronunţate pe 3 iulie 2008 de Consiliul naţional de soluţionare a contestaţiilor. Hotărârea dată de Curtea de Apel Suceava este definitivă şi irevocabilă. Astfel, spitalul judeţean va relua procedura de atribuire a contractului vizând închirierea unui spaţiu de 116 metri pătraţi, la primul etaj al unităţii medicale, pentru amenajarea, instalarea şi punerea în funcţiune a unui aparat de diagnosticare RMN, ofertele urmând să fie deschise pe 6 octombrie 2008. 200 de cupluri vor sărbători nunta de aur Muzica Danielei Vlădescu, versurile recitate de actorul Eusebiu Ştefănescu şi un recital la nai susţinut de Georgiana Pană sunt câteva surprize pregătite de Primăria Sectorului 2 pentru cele 200 de cupluri care vor sărbători, duminică, „Nunta de Aur“. Potrivit unui comunicat, alături de fericiţii sărbătoriţi se va afla Preasfinţitul Ciprian Câmpineanu, Episcop-Vicar Patriarhal, care va oficia slujba religioasă pentru sfinţirea jurămintelor de credinţă ale celor 200 de cupluri. Alături de Daniela Vlădescu, va cânta violonistul şi dirijorul Petrică Pană, împreună cu fiica sa Georgiana Pană, iar actorul Eusebiu Ştefănescu le va recita sărbătoriţilor versuri din creaţia lui Mihai Eminescu. Dispecerat de monitorizare a traficului rutier în Satu Mare Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare a inaugurat ieri Dispeceratul de Monitorizare a Traficului Rutier de pe raza judeţului. Comisarul şef al IJP Satu Mare, Liviu Tăut, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că, odată cu inaugurarea dispeceratului, vor funcţiona şi cele cinci radare fixe montate în judeţ în ultimele zile. Acestea sunt amplasate la DN 19 în localităţile Ciuperceni, Doba şi Păulean şi pe DN 19 A (E 81) în localităţile Supuru de Sus şi Supuru de Jos. Aparatele radar fixe înregistrează viteza autovehiculelor, o transmite IJP-ului, care, pe baza plăcuţelor de înmatriculare, identifică proprietarul maşinii. IJP va cere proprietarului maşinii datele de identificare ale persoanei care a condus autoturismul, după care va întocmi amenzile pe numele acesteia. În ultimele 48 de ore, radarul din Supuru de Jos a înregistrat un trafic de 2.068 de autovehicule, din care 800 au depăşit viteza legală de deplasare.