Pe scurt
Incendiu de pădure, izbucnit în apropierea staţiunii Cheia
Incendiul izbucnit, duminică seară, într-o pădure de molid veche de peste 100 de ani, din apropierea staţiunii prahovene Cheia, a fost în mare parte lichidat, rămânând doar câteva focare care trebuie stinse. Adjunctul şefului ISU Prahova, colonelul Nicolae Popescu, care a coordonat intervenţia celor 120 de pompieri şi pădurari, a declarat că incendiul este „aproape lichidat“, însă mai există câteva focare care trebuie stinse, el estimând că incendiul va fi complet lichidat în jurul orelor 01:00. El a mai spus că acţiunea este îngreunată nu doar din cauza zonei greu accesibile, unde nu poate ajunge nici un vehicul, ci şi din cauza întunericului, adăugând că şi după lichidarea totală a incendiului câteva zeci de pompieri vor rămâne la faţa locului până dimineaţă, pentru a se asigura că focul nu reizbucneşte. Aproximativ 80 de pompieri de la detaşamentele din Ploieşti, Boldeşti şi Măneciu, ajutaţi de 40 de pădurari, s-au deplasat la locul incendiului, încercând să stingă flăcările care au cuprins şase mii de metri pătraţi de coronament, lizieră şi vegetaţie. Pompierii au intervenit cu drujbe, bidoane cu apă, lopeţi şi mături din nuiele, întrucât, în zona în care s-a produs incendiul, pe un versant, nu are acces nici un fel de vehicul, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova. Irakieni descoperiţi din nou la graniţa României Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat duminică, ascunşi în compartimentul de marfă al unui automarfar ce se îndrepta spre spaţiul Schengen, 9 cetăţeni turci şi 2 irakieni, 8 dintre ei fiind la cea de a doua tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat din această săptămână. După cum a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad, Mihaela Leş, în zorii zilei de duminică, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, judeţul Arad, s-a prezentat, la ieşirea din ţară, cetăţeanul turc Serhat Y., în vârstă de 28 ani, aflat la volanul unui automarfar încărcat, conform documentelor de însoţire, cu mobilă din Turcia pentru o firmă din Olanda. Potrivit sursei citate, în timp ce verificau autovehiculul, poliţiştii de frontieră au observat că, deşi sigiliul aplicat pe remorcă era intact, cablul care lega prelata era lărgit, aspect ce a trezit suspiciuni cu privire la conţinutul încărcăturii. Drept urmare, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport, control în urma căruia au fost descoperite, ascunse printre cutiile cu mobilă, unsprezece persoane care încercau să iasă ilegal din România.