Pe scurt
Mână retezată de un gater, replantată de medicii ieşeni
Medicii de la Spitalul de Urgenţe „Sfântul Ioan“ din Iaşi au reuşit luni să-i replanteze unei tinere de 19 ani mâna care îi fusese retezată de un gater, intervenţia chirurgicală durând aproximativ zece ore. Potrivit medicilor ieşeni, tânăra este din Suceava, ea ajungând la spital după ce s-a împiedicat şi şi-a prins braţul într-un gater aflat în stare de funcţionare. Ea a fost imediat adusă cu ambulanţa la Iaşi, fiind operată de urgenţă. „Pacienta a ajuns la spital în şoc traumatic şi hemoragic. A beneficiat în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de resuscitare volemică şi a fost dusă imediat în sala de operaţii a Clinicii de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă. Trei echipe de chirurgi au lucrat la operaţia de replantare a membrului amputat: cea de chirurgi reconstructivi ai Centrului «SOS-mâna», cea de chirurgie vasculară şi cea de chirurgi ortopezi-traumatologi. Pacienta a fost în permanenţă sub supravegherea echipei de la terapie intensivă“, a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, şeful UPU a Spitalului „Sf. Ioan“ din Iaşi. Nouă persoane s-au intoxicat cu fum într-un hipermarket Nouă persoane au fost transportate ieri dimineaţă la Unitatea de Primiri Urgenţe a SMURD Târgu Mureş, după ce au inhalat fumul produs în urma unui incendiu izbucnit la magazinul Praktiker din municipiu, starea lor fiind bună. Trei echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş au intervenit ieri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu produs la magazinul Praktiker din Târgu Mureş, iar câteva persoane au fost transportate la SMURD pentru investigaţii, întrucât au inhalat fum. „A luat foc raionul de aer condiţionat. Câteva persoane care au inhalat fum au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a SMURD Târgu Mureş pentru investigaţii“, a precizat plutonierul-major al ISU Mureş, Comlodean Gabriel. Potrivit acestuia, trei echipaje ale ISU Mureş au intervenit la faţa locului şi au stins incendiul, în prezent fiind cercetate cauzele izbucnirii acestuia. Peste o tonă de peşte mort descoperit într-o baltă din Brăila Peste o tonă de peşte mort a fost găsit pe o baltă aflată la marginea municipiului Brăila, cauza producerii evenimentului fiind cel mai probabil lipsa de oxigen din apă, peştii murind sufocaţi. Peştele a fost găsit luni de un localnic din cauza mirosului puternic pe care îl emana, acesta anunţând autorităţile locale, care, la rândul lor, au alertat inspectorii de mediu şi poliţiştii. Potrivit directorului Direcţiei Sanitar-Veterinare Brăila, Gicu Drăgan, este posibil ca peştii să fi murit din cauza lipsei de oxigen din apă, mai ales că balta scăzuse foarte mult din cauza secetei, dar s-au prelevat probe pentru a se afla cu exactitate motivul decesului. „La faţa locului au fost prezenţi reprezentanţii DSV şi ai Gărzii de Mediu, care au luat probe, pentru a se determina cu exactitate motivul pentru care au murit peştii. Cadavrele au fost predate firmei Protan, care se va ocupa de incinerarea lor“, a spus Gicu Drăgan.