Pe scurt
Resfinţire de biserică la Sodomeni
Biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din localitatea Sodomeni, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi, a fost resfinţită ieri de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de 32 de preoţi şi doi diaconi. La Sfânta Liturghie, care a început la ora 9:00, au participat peste 1.000 de credincioşi. La finalul slujbei arhiereşti a fost organizată o agapă frăţească. Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ a fost construită între anii 1864-1867 de sătenii din Sodomeni şi a fost sfinţită pentru prima dată pe 9 iunie 1867. În anul 2004 au început ample lucrări de reconsolidare şi renovare, care s-au terminat anul acesta. Pe lângă lucrările de amploare de la biserica din Sodomeni, părintele paroh Mihai Dascălu a construit, cu ajutorul enoriaşilor şi al sponsorilor, o casă socială pe locul fostei case praznicale. „Ne-au ajutat atât enoraşii, cât şi fostul primar al Paşcaniului, Nicolae Răţoi, care este fiu al satului. Pentru că am construit noua casă socială, intenţionăm ca pe viitor să întrepridem activităţi cu tineretul“, ne-a declarat părintele Mihai Dascălu. (C. Ciofu) Colecte pentru sinistraţi în toate eparhiile Arhiepiscopia Timişoarei este alături de persoanele greu încercate în urma inundaţiilor din această vară. La nivelul tuturor parohiilor au fost organizate colecte, iar până în prezent s-au strâns 107.000 lei pentru sinistraţii din Suceava şi 53.000 de lei pentru cei din Maramureş, informează Agenţia de Ştiri BASILICA. De asemenea, la îndemnul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel privind ajutorarea sinistraţilor din Moldova şi Maramureş, Episcopia Argeşului şi Muscelului desfăşoară o acţiune de strângere de fonduri, cu ajutorul preoţilor din parohii. Preasfinţitul Episcop Calinic i-a îndemnat pe toţi creştinii din eparhie să-i sprijine pe cei greu încercaţi de furia apelor. La nivelul fiecărui protopopiat s-au format centre de colectare, urmând ca toate ajutoarele să fie centralizate la episcopie. Şi Episcopia Covasnei şi Harghitei este alături de persoanele afectate de inundaţiile din această vară. Încă de la sfârşitul lunii iulie, în toate parohiile din această eparhie s-au organizat colecte în bani şi materiale de construcţii pentru ajutorarea persoanelor sinistrate din nordul ţării. Menţionăm că în toate eparhiile din ţara noastră se desfăşoară o campanie de strângere de fonduri pentru cei care suferă de pe urma inundaţiilor din Moldova şi Maramureş. În Episcopia Severinului şi Strehaiei, în fiecare parohie din Mehedinţi, s-a organizat o colectă în bani în zilele de 10, 15 şi 17 august, la finalul slujbei Sfintei Liturghii. Colectele de fonduri pentru ajutorarea sinistraţilor continuă.