Pe scurt

Data: 18 August 2008

Primele depozite de fructe şi legume, la Mehedinţi

În municipiul Drobeta-Turnu Severin se vor înfiinţa din această toamnă primele depozite de legume şi fructe din ţară, care vor prelua producţiile de legume şi fructe ale producătorilor agricoli din Mehedinţi şi judeţele vecine. Primarul localităţii, Constantin Gherghe, a declarat că această iniţiativă este destinată combaterii speculei cu produse agricole care se practică zilnic la porţile celor cinci pieţe agroalimentare severinene, unde locul producătorilor agricoli a fost luat de „samsari“, iar preţurile acestora cresc, în funcţie de sezon, cu 30 şi 45%. „În curând, vom da în exploatare şi modulul doi al pieţei agroalimentare Mircea. Dorim, aici, să nu mai existe preţuri de lux şi nici persoane care să profite de pe urma muncii în câmp, livadă sau grădina de zarzavat, a producătorilor agricoli“, a precizat Gherghe. Potrivit acestuia, legumele şi fructele vor fi preluate en-gros de aceste structuri economice şi plasate, mai departe, în reţele comerciale, unde vor putea fi achiziţionate la preţuri accesibile. Accident provocat de un poliţist beat Un agent de poliţie arădean aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a provocat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un grav accident rutier pe DN 7 Arad-Nădlac, în apropiere de oraşul Pecica. Poliţistul, în vârstă de 34 de ani, angajat al Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad, aflat la volanul unui autoturism VW Bora, venea de la Pecica şi se îndrepta spre municipiul Arad. Din cauza vitezei, a pierdut controlul asupra direcţiei într-o curbă, intrând pe sensul opus, unde s-a ciocnit frontal cu un autoturism Fiat Albea condus regulamentar. Inspector Constantin Crainic de la Serviciul de Poliţie Rutieră Arad a declarat că primele cercetări au stabilit că vinovat de producerea accidentului este agentul de poliţie. În urma impactului dintre cele două autoturisme, şoferul Fiatului a fost grav rănit, în timp ce pasagera din dreapta lui a suferit leziuni uşoare. Agentul de poliţie a fost testat cu aparatul Etilotest, rezultatul fiind pozitiv. Ambele autoturisme au fost grav avariate. Conducerea IPJ Arad a dispus cercetarea prealabilă a agentului de poliţie, urmând să fie stabilite sancţiunile administrative care îi vor fi aplicate acestuia. În plus, poliţistul va trebui să răspundă şi în faţa legii, pentru că s-a urcat băut la volan. Demonstraţii de Ziua pompierilor Pompierii brigăzii „Dealul Spirii“ au prezentat ieri, în Parcul Plumbuita din cartierul Colentina, o serie de exerciţii demonstrative cu ocazia marcării „Zilei Pompierilor din România“ şi a împlinirii a 160 de ani de la eroicele lupte din Dealul Spirii. Au avut loc scufundări în lacul Plumbuita pentru simularea acţiunilor de salvare de vieţi omeneşti aflate în pericol de înec, pompierii au prezentat ulterior şi tehnica de luptă şi mijloacele de stingere a incendiilor, de la cele de epocă până la cele contemporane. Prezentarea a fost una interactivă, cei prezenţi la manifestare, în mod special copiii, având ocazia de a lucra efectiv alături de profesionişti la stingerea incendiilor cu mijloacele de intervenţie specifică - urcarea pe autoscara mecanică, folosirea ţevilor de refulare a apei, echiparea cu costume de protecţie, folosirea stingătoarelor.