Pe scurt
Investiţii belgiene, la Drobeta-Turnu Severin
Concernul belgian BelRom va investi, în acest an, 40 de milioane de euro în construcţia, la Drobeta-Turnu Severin, a unui complex comercial, amplasat în cartierul rezidenţial Aluniş. Primarul localităţii, Constantin Gherghe, a precizat că lucrările au început deja, pe o suprafaţă de 12 hectare, destinată unui parc de retail, de unde cetăţenii se pot aproviziona cu diverse produse alimentare, de uz casnic şi materiale de construcţii. „Pentru severineni, important este şi faptul că belgienii vor crea aproximativ 1.200 de noi locuri de muncă. Sunt primele investiţii de anvergură atrase în localitate în ultimii opt ani. Lucrările se vor finaliza în luna martie 2009“, a declarat Constantin Gherghe. Încep lucrările la şoseaua de centură a Iaşului Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi a eliberat, marţi, autorizaţia de construire pentru şoseaua de centură a municipiului Iaşi. „Lucrările de construire a primilor cinci kilometri din şoseaua de centură, din localitatea Miroslava, până la intersecţia cu drumul judeţean, vor fi demarate luni, 18 august. Şoseaua de centură urmează să lege DN 28 şi DN 24, ocolind municipiul“, a precizat şefa Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, Dorina Tiron. Reprezentanţii Primăriei au declarat că noua şosea va fi utilă şoferilor care vor să ajungă de la Vaslui la Roman, fără să treacă prin Iaşi, şi va permite investiţii masive în zonă, dezvoltând-o puternic din punct de vedere economic. Potrivit proiectului, care ar trebui finalizat în 2010, prin zona de sud a oraşului se va construi o rută exterioară, în lungime de 24 de kilometri, destinată traficului greu, şi o alta interioară, de 7 kilometri, pentru cel uşor. Pensionarii din Herculane primesc bonuri valorice Peste 1.200 de pensionari din oraşul Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, vor beneficia lunar, gratuit, de 30 de bonuri valorice a câte un leu fiecare, pentru transportul în comun. Primarul localităţii, Nicuşor Vasilescu, a declarat că hotărârea se aplică din luna august, cu menţiunea că, în cazul în care posesorii bonurilor valorice nu le vor utiliza în întregime, se pot prezenta cu cele nefolosite la economatul primăriei, pentru a primi, în schimbul lor, alimente la preţuri reduse. „Dacă un cetăţean doreşte să procure numai alimente cu bonurile valorice primite, este liber să o facă“, a precizat Vasilescu. Potrivit edilului, bonurile respective nu sunt transmisibile şi nu pot fi decontate pentru alt gen de servicii comunitare.