Pe scurt

Data: 10 Iulie 2008

Muzică din Maramureş, la Centrul Francez din Iaşi

Pe 11 iulie, începând cu ora 19:00, Centrul Cultural Francez din Iaşi aşteaptă publicul la un eveniment care preîntâmpină ziua de 14 iulie, când Franţa îşi sărbătoreşte Ziua Naţională. Cu ocazia acestui eveniment, echipa Centrului a pregătit un cocktail cu specific francez şi un concert de muzică tradiţională românească din Maramureş. Fraţii Sicuţa şi Ion de la Cruce îi vor delecta pe apropiaţii Centrului Cultural Francez cu un spectacol autentic de muzică şi dans. Cei patru fraţi Sicuţa şi Ion de la Cruce sunt violonişti-agricultori din Maramureş. „Preferând mai degrabă nunţile şi sărbătorile munteneşti decât concertele prea rigide, muzicienii vor susţine un spectacol inedit, care poate dura mult mai mult dacă publicul va dansa“, conform celor precizate de organizatorii evenimentului. Muzicienii vor fi îmbracăţi în costume tradiţionale „pentru mândria de a aparţine satelor lor“, au mai arătat organizatorii. Festivalul de la Sighişoara ar putea deveni Carnaval Medieval Festivalul Sighişoara Medievală s-ar putea transforma în Carnaval Medieval începând cu ediţia de anul viitor, conform celor precizate de primarul municipiului Sighişoara, Ioan Dorin Dăneşan. Primarul a spus că ediţia din acest an a Festivalului Sighişoara Medievală, a XVI-a, care se va desfăşura în perioada 25-27 iulie, va avea ca punct de referinţă Masca. Dăneşan a arătat că organizatorii manifestării doresc să se apropie la ediţia din acest an de un carnaval medieval, iar începând de anul viitor acesta să se deruleze pe parcursul unei săptămâni, pentru a se apropia de durata festivalurilor-surori din Europa, spre exemplu Veneţia (Italia) sau Tabor (Cehia). Fiecare dintre actorii care vor participa la spectacolele de animaţie stradală vor purta măşti autentice veneţiene, iar prima noapte a Festivalului Sighişoara Medievală se va intitula „Noaptea Măştilor de Carnaval“. Concerte, în Parcul Herăstrău Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“ va prezenta, în Parcul Herăstrău, începând de duminică, o serie de concerte în aer liber cu melodii celebre din secolul XX şi partituri care au luat cu asalt Broadway-ul. Teatrul „Ion Dacian“ anunţă că în fiecare duminică, până pe 14 septembrie, bucureştenii vor putea asista la o serie de spectacole susţinute în Parcul Herăstrău, din programul cărora fac parte lucrări din repertoriul românesc şi din cel internaţional. Astfel, primul spectacol al acestei serii, intitulat „Culegătorii de stele - pagini celebre din operete româneşti“ cuprinde părţi din operete precum „Lasaţi-mă să cânt“ şi „Lysistrata“ de Gherase Dendrino, „Eternele iubiri“ de George Grigoriu, „Plutaşul de pe Bistriţa“ de Filaret Barbu, „Culegătorii de stele“, „Leonard“ şi „Soarele Londrei“ de Florin Comişel, „Ana Lugojana“ de Filaret Barbu.