Pe scurt
Consumul de energie termică s-a redus cu 31% în această iarnă
Consumul de energie termică s-a redus cu 30,57% în ultimul sezon de iarnă în Bucureşti, ceea ce a reprezentat o economie de circa 14 milioane de euro pentru bugetul de stat, conform datelor furnizate de RADET Bucureşti, arată un comunicat al Asociaţiei Naţionale a Prestatorilor de Servicii de Contorizare şi Calcul al Utilităţilor (ANPSC). La nivel de cost, această economie a însemnat o reducere a facturilor de încălzire cu circa 46,27 milioane de lei. La nivelul bugetului individual, aceste economii au fost de aproximativ 13 milioane de euro. „În condiţiile în care s-ar realiza montarea repartitoarelor de costuri de încălzire şi la blocurile care aparţin în prezent sistemului pauşal (n.r: sistem de plată pentru un consum de energie prin fixarea cu aproximaţie a unei sume globale), potenţialul de economisire se ridică la 52,18 milioane de lei, la preţul energiei termice pentru Bucureşti“, susţine directorul general al Techem România, companie-membră ANPSC, Petco Uzunov. Potrivit ANPSC, reducerea consumului de energie termică s-a datorat montării de repartitoare. În urma raportărilor RADET Bucureşti, economia de energie termică realizată în blocurile cu repartitoare de costuri de încălzire şi robinete termostatice în sezonul de iarnă 2007-2008 (octombrie 2007-aprilie 2008) a fost de 388,848 gigacalorii. 300 de pensionari braşoveni vor da pensiile înapoi Casa Judeţeană de Pensii Braşov va sista plata pensiilor pentru 300 de pensionari pentru că aceştia s-au angajat fără să anunţe acest lucru. Potrivit Legii 19/2001 privind sistemul public de pensii, persoanele care beneficiază de pensie anticipată, parţial anticipată sau de invaliditate gradul I sau II, nu au voie să lucreze atât timp cât încasează pensia. Pe lângă faptul că trebuie să dea pensia înapoi, pensionarii vor fi sancţionaţi şi cu amendă cuprinsă între 300 şi 600 de lei, a declarat directorul executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Braşov, Ioan Pamparău. „Pensionarii care vor să lucreze sunt obligaţi ca, în termen de 15 zile, să ne comunice orice modificare de plată a pensiei. Noi îi depistăm foarte uşor, pentru că avem obligaţia ca periodic, să intersectăm baza de date a pensionarilor cu baza de date a contribuabililor pe baza Codului Numeric Personal şi aşa aflăm cine încalcă legea“, a precizat Ioan Pamparău. El a dat exemplul unui pensionar cu o pensie lunară de 3.600 de lei, iar prin angajare mai încasa lunar un salariu de 1.600 de lei. Acum, trebuie să restituie suma de 25.000 de lei. Majoritatea pensionarilor dintre cei 300 depistaţi sunt oameni care au ocupat funcţii în diverse sectoare de activitate înainte de pensionare, a mai spus directorul executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii. Celor 300 de pensionari urmează să le fie sistată plata pensiei şi li se va crea un debit, fiind obligaţi să returneze toţi banii obţinuţi din pensie din ziua în care s-au angajat. Din cei 130.000 de pensionari, câţi există în prezent în judeţul Braşov, un număr de 10.000 de pensionari primesc pensii anticipate, anticipate parţial sau pensii de invaliditate gradul I sau II.