Pe scurt

Data: 18 Iunie 2008

Concert Stradivarius, la Sibiu

Sibienii au ocazia, ieri şi astăzi, să se bucure de un dublu concert extraordinar, al cărui invitat de onoare va fi maestrul Eugen Sârbu, stabilit la Londra, care cântă cu o vioară Stradivarius din 1729. Acesta este cel de al doilea concert cu o vioară Stradivarius din acest an de la Sibiu şi cel de al treilea din ultimii doi ani. Evenimentul va avea loc la sediul Filarmonicii, în Sala Thalia, care a fost clădirea primului teatru din România. Primul concert extraordinar susţinut cu o vioară Stradivarius a avut loc la Sibiu, în iunie 2007, când celebrul violonist francez Pierre Amoyal a cântat cu o vioară de câteva milioane de euro, fabricată în 1717. Cel de al doilea concert cu o vioară Stradivarius a avut loc în acest an, fiind vorba de vioara cu care a cântat Ion Voicu şi care acum aparţine lui Alexandru Tomescu. Până la sfârşitul anului, la Sibiu, un alt Stradivarius va fi adus în concert de către violonistul Edvin Marton. Primul album despre palatele rromilor „Kastello. Palate ale rromilor din România“, primul album care încearcă să surprindă caracteristicile stilului arhitectural specific palatelor rromilor bogaţi, a fost lansat, marţi seară, la librăria Cărtureşti din Capitală. Cele aproximativ 200 de pagini ale volumului cuprind o serie de comentarii, în română şi engleză, cu privire la stilul de interior şi de exterior al reşedinţelor rromilor din diferite zone ale ţării. Comentariile sunt semnate de sociologi, antropologi, arhitecţi, sociologi sau psihologi: Mariana Celac, Alfred Dumitrescu, Rudolf Graf, Vasile Ionescu, Petre Petcuţ, Dorin Ştefan şi Ana Maria Zahariade. Textele sunt documentate fotografic cu imagini reprezentative, atât de exterior, cât şi de interior, în mai multe localităţi din ţară. „Poporul acesta al nostru, în care încerc să mă reîntorc, şi-a creat un tip de cultură sub aspectul fabulosului, al castelelor de turtă dulce - cum le zic eu“, a spus Vasile Ionescu. Literatură grecească, lansată la Muzeul Naţional de Artă al României Două ediţii bilingve din operele a două personalităţi ale literaturii greceşti vor fi lansate, joi, la Muzeul Naţional de Artă al României, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la naşterea scriitorului Konstantinos Kavafis şi a 125 de ani de la naşterea scriitorului Nikos Kazantzakis.Cu acest prilej, ambasadorul Republicii Elene în România, Georgios Poukamissas, preşedintele Consiliului Naţional al Grecilor din Diaspora, Stefanos P. Tamvakis, şi Ekaterini Sofianou, preşedintele societăţii SofMedica, vor adresa un salut. Vor ţine discursuri acad. prof. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie a Academiei Române şi critic literar, şi prof. Elisabeta Lasconi, critic de literatură mondială. Pe parcursul manifestării vor fi proiectate imagini din viaţa celor doi scriitori.