Pe scurt

Data: 27 Mai 2008

O nouă serie a cursului Gestionar-custode de sală

La Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus a început, pe 26 mai, cea de-a treia serie a cursului Gestionar-custode de sală, ce se desfăşoară până pe 6 iunie. Cursul este organizat de Centrul de Pregătire Profesională al Patriarhiei Române şi se desfăşoară cu binecuvântarea PF Patriarh Daniel, informează Radio TRINITAS. Programul are drept scop pregătirea personalului care activează în muzeele şi colecţiile unităţilor de cult din România. Deschiderea cursurilor a avut loc printr-un Te Deum, oficiat de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. „A urmat o întâlnire cu toţi participanţii la curs, ei primind binecuvântarea ierarhului locului unde se desfăşoară cursul, precum şi binecuvântarea PF Patriarh Daniel, care susţine toate aceste activităţi pe care noi le desfăşurăm. Cursul cuprinde prelegeri şi activităţi practice, desfăşurate de participanţi împreună cu profesori de mare reputaţie în domeniu, pe diferite teme specifice“, a declarat pentru Radio TRINITAS pr. Florin Şerbănescu, consilier patriarhal pe probleme de patrimoniu.