Pe scurt

Data: 06 Mai 2008

Stare de alertă la Brăhăşeşti

Prefectul judeţului Galaţi, Mihai Capră, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a aprobat, ieri, declararea stării de alertă în localitatea Brăhăşeşti. Măsura a fost instituită deoarece respectiva localitate, grav afectată de ploile torenţiale din ultimele zile, necesită alocarea unor fonduri guvernamentale de urgenţă pentru restabilirea situaţiei. Ultimul bilanţ provizoriu întocmit de autorităţi indică un număr de 300 de case avariate şi aproximativ 1.200 de persoane afectate. Şase familii din localitatea Toflea vor primi locuinţe modulare de la rezervele statului, întrucât casele în care locuiesc sunt construite pe un sol instabil şi pot fi afectate de fenomenul alunecărilor de teren, riscând să se prăbuşească. Forţele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Jandarmeria Galaţi, precum şi voluntari din Brăhăşeşti acţionează în continuare pentru scoaterea apei din locuinţele oamenilor şi pentru curăţarea căilor de acces din localitate. Totodată, a început distribuirea ajutoarelor pentru populaţie, de la rezervele statului, constând în pâine, apă minerală, zahăr, ulei, conserve şi lapte praf. Şi campania de vaccinare a populaţiei continuă, persoanele afectate de inundaţii fiind vaccinate împotriva rabiei şi a hepatitei. Amenzi pentru declaraţii false privind proprietăţile Trei sute de timişoreni au declarat date false la fisc, susţinând că deţin proprietăţi mai mici decât au în realitate, valoarea diferenţei depăşind suma de 100 de mii de lei. Directorul Serviciului Economic al Primăriei Timişoara, Adrian Bodo, a declarat că inspectorii fiscali au dat amenzi, în valoare totală de peste 8 mii de lei. „Cred că aceasta este direcţia corectă pe care trebuie să ne concentrăm eforturile, respectiv, îmbunătăţirea inspecţiei fiscale“, a spus Adrian Bodo. Potrivit datelor prezentate de conducerea Serviciului Economic al Primăriei, în Timişoara există peste 30 de mii de proprietari de imobile, iar impozitele pe clădiri au rămas, în acest an, la nivelul celor din 2007, când au fost, de asemenea, mai mici faţă de cele din 2006 cu şase procente. Astfel, pentru un apartament cu suprafaţa de 50 de metri pătraţi, în zona A, se plăteşte un impozit de circa 90 de lei, iar pentru o locuinţă similară, în zona D, 78 de lei.