Pe scurt
Episcopul reformat Csury Istvan a vizitat Episcopia Ortodoxă de Oradea
Marţi, 29 ianuarie 2008, la Reşedinţa episcopală, Prea Sfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei şi Locţiitor de Episcop al Sălajului, a primit vizita noului Episcop Supleant al Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, cu sediul în Oradea, Csury Istvan, învestit în această funcţie în urma alegerii Episcopului Tökés László ca deputat în Parlamentul European. Prea Sfinţitul Părinte Episcop Sofronie l-a felicitat pe Csury Istvan pentru învestirea în conducerea Eparhiei Reformate din această parte a ţării. La rândul său, Episcopul reformat Csury Istvan şi-a exprimat bucuria pentru această întrevedere şi mai ales pentru atmosfera interconfesională de pace şi bună înţelegere creată în urbea de pe Crişul Repede, după întronizarea Prea Sfinţitului Părinte Sofronie în scaunul de Episcop al Oradiei. În cursul întrevederii s-au evidenţiat bunele raporturi dintre Eparhia Ortodoxă a Oradiei şi Eparhia Reformată şi a fost subliniată necesitatea continuării cooperării dintre cele două comunităţi religioase din Oradea, împreună cu celelalte culte din oraş, şi a punerii în evidenţă a valorilor comune celor două comunităţi etnice, română şi maghiară, pe care Dumnezeu le-a rânduit să trăiască în aceeaşi vatră. Această colaborare trebuie să servească drept model pentru alte comunităţi de acest fel din ţara noastră, dar şi din Europa, într-un timp în care duşmănia, ura şi dezbinarea încearcă să cuprindă întreaga omenire. (Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei) Evenimente comemorative la Mănăstirea Cozia Ieri, 31 ianuarie 2008, s-au împlinit 590 de ani de la trecerea la cele veşnice a voievodului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân. Evenimentul a fost comemorat la Mănăstirea Cozia din judeţul Vâlcea, ctitoria şi locul de odihnă veşnică a marelui domnitor, printr-o slujbă a parastasului, urmată de un program cultural-artistic. „Împlinirea celor 590 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui domnitor Mircea cel Bătrân, al cărui mormânt se află aici, a fost comemorată într-un mod deosebit de obştea Mănăstirii Cozia, care este datoare să se roage pentru fondatorul mănăstirii. S-a oficiat slujba parastasului, după care s-au rostit câteva cuvinte despre personalitatea lui Mircea cel Bătrân, despre domnia şi despre importanţa lui. Acestea au avut loc în biserica mare a mănăstirii, lăcaş cult cu hramul «Sf. Treime», prilej cu care au participat şi câteva coruri bisericeşti care au intonat cântări religioase“, a declarat pentru Radio Trinitas, stareţul Mănăstirii Cozia şi exarhul Episcopiei Râmnicului, arhimandritul Vartolomeu Androni.