Pe scurt

Data: 09 Ianuarie 2008

PS Episcop Kallistos Ware va conferenţia în California

PS Kallistos Ware, Episcop de Diokkleia, Marea Britanie, va susţine în februarie-martie 2008 o serie de conferinţe în California de Nord şi de Sud, informează biserica. org. Primele trei conferinţe, aşezate sub genericul „Mărind Trupul lui Hristos“, vor avea loc în Catedrala ortodoxă grecească „Înălţarea Domnului“ din Oakland, California, pe 22 şi 23 februarie a.c.. De asemenea, marele teolog contemporan va susţine alte trei conferinţe, intitulate „Venind mai aproape de Mântuitorul: Viaţa sacramentală“, în Biserica grecească „Sfântul Apostol Pavel“ din Irvine, California, pe 29 februarie şi pe 1 martie. PS Kalistos Ware predă teologie ortodoxă la Universitatea din Oxford şi este unul dintre cei mai cunoscuţi teologi contemporani, lucările sale de spiritualitate fiind celebre în întreaga lume. În 2005 a susţinut conferinţe pe teme de spiritualitate ortodoxă şi la Iaşi. Papa a adresat urări creştinilor de rit vechi În ziua de duminică, 6 ianuarie 2008, Papa Benedict al XVI-lea a adresat urări creştinilor din Bisericile răsăritene care sărbătoresc Crăciunul în ziua de luni, 7 ianuarie, conform calendarului iulian, informează Agenţia de ştiri Catholica. „Este o mare bucurie să împărtăşim celebrarea misterelor credinţei, în bogăţia multiformă a riturilor care atestă istoria bimilenară a Bisericii“, a spus sfântul părinte înainte de rugăciunea Angelus recitată cu credincioşii şi pelerinii reuniţi în Piaţa „Sf. Petru“. „Împreună cu Comunitatea Răsăritului creştin, mult devotată Maicii Preasfinte a lui Dumnezeu, invocăm protecţia Mariei asupra Bisericii universale, pentru ca să se răspândească în lumea întreagă Evanghelia lui Hristos, Lumina tuturor popoarelor“, a adăugat papa. Disputa privind proprietăţile Bisericii cehe, aproape de rezolvare O îndelungată dispută privind retrocedarea proprietăţilor Bisericii cehe confiscate de guvernul comunist ar putea fi aproape de rezolvare, potrivit cotidianului francez „La Croix“, citat de Agenţia de ştiri Catholica. Preşedintele ceh, Vaclav Klaus, care se va confrunta cu alegeri în luna februarie, a făcut din rezolvarea disputei o înaltă prioritate pentru conducerea sa. O comisie guvernamentală însărcinată cu rezolvarea revendicărilor proprietăţilor confiscate va prezenta un raport în acest an, şi se pare că rezultatele preliminare ale studiului realizat de comisie au câştigat aprobarea tuturor părţilor implicate în dispute. Eforturile de a se ajunge la un acord au fost puse în dificultate în trecut de opoziţia neînduplecată din parlamentul ceh şi de indiferenţa publică din una dintre cele mai secularizate societăţi din Europa. Proprietăţile bisericeşti au fost confiscate de guvernul comunist în 1949. În multe cazuri, clădiri parohiale au fost transformate pentru utilizări diferite. Unele biserici au fost complet remodelate sau distruse, iar altele au fost vândute de guvern unor noi proprietari la puţin timp după căderea regimului comunist. În aceste cazuri, oficialii Bisericii cer o compensare financiară.