Pe scurt

Data: 10 Decembrie 2007

Ceaţa creează probleme aeroporturilor din Bucureşti

Vizibilitatea redusă creează probleme pe aeroporturile din Bucureşti pentru a doua zi consecutiv. Cursele care trebuiau să plece ieri dimineaţă de pe aeroportul Băneasa către la Londra, Madrid şi Bologna au fost decolat de pe Aeroportul „Henri Coandă“, care are sisteme de navigaţie şi pentru ceaţă densă. De asemenea, cursa Viena-Bucureşti, care trebuia să aterizeze pe aeroportul Băneasa a fost redirecţionată tot către „Henri Coandă“. Sâmbătă ceaţa a făcut ca doua curse să fie anulate, iar una a aterizat cu o intârziere de 4 ore. Poliţa RCA nu va mai putea fi vândută oriunde Din acest an, legea interzice brokerilor să mai încheie poliţe RCA în tonete parcate pe trotuare. Încheierea asigurărilor auto obligatorii trebuie să se facă în spaţii special amenajate. Şi, dacă tot este luna cadourilor, acestea sunt însoţite şi de reduceri spectaculoase. De când nu mai au voie să vândă asigurări la colţ de stradă, brokerii s-au reorientat. Mulţi şi-au amenat birourile în galeriile comerciale ale marilor magazine. Şi ca să fie siguri că vor atrage cât mai mulţi clienţi, firmele de asigurări s-au inspirat din tacticile de vânzări ale marilor magazine şi vând poliţe la ofertă. Brokerii din asigurări spun că în luna decembrie se încheie jumătate din poliţele RCA pentru anul următor. Românii trebuie să folosească mai des pasta de dinţi Ministerul Sănătăţii vrea să îi convingă pe români să folosească mai des pasta de dinţi. Eugen Nicolăescu a anunţat, sâmbătă, la Târgu Mureş, lansarea unei campanii în acest sens, mai ales că România se clasează printre ultimele ţări din Europa în ceea ce priveşte igiena personală. Potrivit statisticilor, un român îşi schimbă periuţa de dinti o dată la trei - patru ani, iar peste 90% din copii au dinţii cariaţi. Potrivit studiilor, românii au de 4-5 ori mai multe carii decât alţi europeni. Din 100 de copii, 95 au carii ce necesită tratament stomatologic, aproape dublu faţă de alte ţări europene. Programul va începe în judeţul Mureş, unde peste 6.600 de elevi de clasa întâi vor primi câte o periuţă, o pastă de dinţi, un săpun şi pastile care verifică dacă s-au spălat corect pe dinţi. Nu doar copiii vor fi parte a acestui proiect, ci şi părinţii şi educatorii. Programul ar putea fi extins la nivel naţional de anul viitor. Târgul Ţăranului Român la Bucureşti În Piaţa Amzei, din Bucureşti, se desfăşoară Târgul Ţăranului Român, unde sunt expuse şi comercializate produse tradiţionale româneşti, precum plăcintă de casă, pălincă sau vin fiert. La târg participă aproximativ 20 de producători din Bucovina, Maramureş, Transilvania şi Moldova. Târgul va fi deschis până pe 23 decembrie, în fiecare sâmbătă şi duminică. Târgul organizat în Capitală este primul proiect din cadrul programului de valorizare a produselor tradiţionale româneşti lansat, săptămâna aceasta, de Muzeul Ţăranului Român. Începând cu 1 martie, evenimentul va fi organizat bilunar.