Pe scurt

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 30 Noiembrie 2007

Moaştele Sfântului Haralambie, la Vâlcica

Astăzi, un sobor de preoţi condus de preotul Cătălin Oprea, parohul de la Hălăuceşti, judeţul Iaşi, va aduce moaştele Sfântului Haralambie din parohia amintită, la parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din satul Vâlcica, comuna Tătăruşi, Protopopiatul Paşcani. Moaştele sunt aduse aici pentru a fi cinstite de credincioşi. „La ora nouă vor sosi şi vor fi întâmpinate de un sobor de preoţi de la parohiile vecine şi de la mănăstirile şi schiturile din jur. Noi am lucrat în parohie la pictarea bisericii, la renovarea clopotniţei şi a casei parohiale şi am dorit să ne bucurăm de sărbătoarea aceasta prin aducerea moaştelor de la Hălăuceşti“, ne-a declarat parohul de la Vâlcica, pr. Gheorghe Dănilă. Legea adopţiei din Rusia, criticată de Biserică Biserica Ortodoxă Rusă a criticat amendamentele propuse de mai mulţi parlamentari ruşi la Legea privind adopţia şi orfelinatele. Aceste amendamente vizează interzicerea orfelinatelor private şi religioase. „Prin aceasta, legislatorii resping experienţa Bisericii în acest domeniu“, a afirmat mitropolitul Kirill de Smolensk şi Kaliningrad pe 27 noiembrie 2007. Aceste amendamente au fost examinate de Parlamentul Rus pe 7 noiembrie. Participare românescă la un congres internaţional La Volos, Grecia va avea loc, în perioada 3-6 decembrie 2007, cel de-al treilea Congres internaţional interbalcanic cu tema „Tinerii, cultura şi civilizaţia în Balcani“. Congresul se va desfăşura sub egida Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, fiind organizat de Mitropolia de Dimitriada şi Almiron, cu concursul Institutului Internaţional pentru Colaborare Interbalcanică „Rigas Velestinlis“ şi Secretariatul general pentru noua generaţie. Între temele de dezbatere vor fi: „Cultură, civilizaţie şi politică în Balcani“, „Rolul tineretului în societăţile multiculturale“, „Biserica - factor de formare a patrimoniului cultural în statele balcanice“. La această manifestare vor participa, din partea Patriarhiei Române, cu binecuvântarea PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pr. prof. Ion Chivu şi pr. Ion Armaşi, de la Sectorul pentru relaţii externe. Ample manifestări pentru a marca editarea a peste 50 de milioane de Biblii în China În China au fost programate mai multe manifestări pentru a marca editarea a mai mult de 50 de milioane de Biblii, de compania „Amity Printing“, în colaborare cu Societatea Biblică şi Fundaţia creştină „Amity“. După revoluţia culturală din 1966-1976, foarte mulţi creştini din China aşteaptă şansa de a putea citi Biblia“, a declarat pentru Ecumenical News Internaţional, secretarul general al Fundaţiei „Amity“.