Pe scurt
Săptămâna românilor din Canada
Asociaţia Culturală Română din Hamilton, Canada, organizează, în perioada 20 - 25 august 2007, o serie de manifestări cultural-religioase, puse sub titlul „Săptămâna Românilor“, informează Radio Trinitas. Pe lângă slujbele religioase zilnice, la unele dintre ele participând şi IPS Nathaniel al Episcopiei Ortodoxe Române din America, programul manifestărilor cuprinde o serie de conferinţe cu teme religioase şi culturale, dezbateri pe teme de actualitate, cum ar fi proaspăta integrare a României în Uniunea Europeană, spectacole de film, teatru şi muzică.
Concert de muzică medievală la Mănăstirea Bizere
Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Filarmonica de Stat Arad, a organizat ieri, 12 august, la situl arheologic al Mănăstirii Bizere, un concert de muzică medievală şi celtică. Evenimentul dublează campania de săpături arheologice care se desfăşoară şi în acest an la situl arheologic Frumuşeni. În anul 2003, cercetările au relevat în biserica mănăstirii mozaicurile de tradiţie bizantină şi romanică, unicate pentru patrimoniul istoric al României şi al Europei Centrale şi de Est. În deschiderea concertului, a avut loc o prezentare a istoricului mănăstirii, după care a urmat concertul de muzică veche chiar între ruinele mănăstirii. Lăcaşe de cult în trecut, multe dintre bisericile şi mănăstirile Aradului sunt considerate azi monumente istorice, atracţii turistice, păstrând încărcătura religioasă. Pentru promovarea acestui patrimoniu cultural, organizatorii festivalului au stabilit ca, în luna august a.c., toate concertele din cadrul acestuia să se desfăşoare doar în spaţii sacre arădene. Concertul s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Festival de muzică veche în spaţii sacre arădene“, care se desfăşoară în tot cursul lunii august.
Slujbe speciale pentru sfinţirea autoturismelor
În parohia II din oraşul Victoria, judeţul Braşov, s-a oficiat în sâmbetele din Postul Adormirii Maicii Domnului slujbe speciale pentru binecuvântarea autoturismelor, informează Radio Trinitas. Preotul paroh Octavian Smadu consideră că, prin aceste slujbe, persoanele ale căror maşini au fost sfinţite şi binecuvântate se vor afla sub ocrotirea lui Dumnezeu atunci când vor urca la volan. „Această acţiune a noastră de binecuvântare şi de sfinţire a autoturismelor este o tradiţie la noi de patru ani, pentru că în Molitfelnic avem rugăciuni de sfinţire a corabiei, a luntrei celei noi, de sfinţire a casei şi de binecuvântare a mrejelor. Credincioşii care doresc, intră în curtea bisericii şi le citim aceste rugăciuni şi le pomenim membrii familiei. În ultima sâmbătă, de la orele 07.00, au fost foarte multe maşini pentru sfinţire“, a declarat pr. Octavian Sandu.