Pe scurt
PS Corneliu Bârlădeanul a împlinit 41 de ani
Ieri, 25 iulie, PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor, a împlinit 41 de ani. S-a născut în localitatea Corni Albeşti, judeţul Vaslui, la 25 iulie 1966. Între anii 1982-1987 a urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, iar în anul 1992 şi-a luat licenţa la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti. Între 1993-1996 a studiat la Universitatea din Marburg, Germania, unde a fost şi asistent universitar între anii 1996-1997. Din 1997 până în 1999 a fost vicar-administrativ al Episcopiei Huşilor şi director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur“ din Huşi. La 21 noiembrie 1999 a fost hirotonit Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor. S-a ocupat în mod special de sectorul diaconal-caritativ al Episcopiei Huşilor, iar pe plan cultural a publicat numeroase studii şi articole de teologie în publicaţiile bisericeşti. O nouă revistă cu teme cultural-religioase Cu binecuvântarea PS Eftimie, Episcopul Romanului, sub îndrumarea PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, şi cu sprijinul financiar al Primăriei Slănic Moldova, a apărut buletinul anual de informare misionar-pastorală şi culturală al parohiei „Sf. Ilie“. Intitulat sugestiv „Izvorul Numărul Unu“, acest buletin prezintă, în cele 20 de pagini ale sale, subiecte pe teme religioase, o serie de evocări din trecutul istoric şi cultural al oraşului, recenzii de carte, dar şi o pagină document despre singurul preot primar din istoria Slănicului. Arhiepiscopul Hristodoulos a fost externat din spital Arhiepiscopul Hristodoulos, primatul Bisericii Ortodoxe a Greciei, a părăsit, vineri, Spitalul Universitar Aretaio din Atena, unde a fost internat pe 13 iulie a.c. cu grave probleme de sănătate, informează Radio Trinitas. Primatul Bisericii Ortodoxe a Greciei se simte mai bine şi a depăşit problemele iniţiale pentru care a fost internat, însă diagnosticul de cancer pe care l-a primit impune o atenţie deosebită. Din acest motiv, arhiepiscopul grec va călători în cursul lunii următoare în SUA pentru o operaţie de transplant de ficat, necesară pentru ca boala să nu se răspândească în organism. O biserică românească din Ungaria a fost vandalizată O biserică ortodoxă română din localitatea Bekescsaba, Ungaria, a fost, zilele trecute, locul unor acte de vadalism, informează Romanian Global News. După ce în noaptea de joi spre vineri, un grup de persoane neidentificate a forţat uşa laterală a bisericii aruncând apoi pe jos icoane şi alte obiecte bisericeşti, luni, 23 iulie, în jurul orei 22.00, biserica a fost incendiată de persoane rămase încă neidentificate. Potrivit primelor estimări, pagubele se ridică la aproximativ 8.000 de euro.