Pe scurt
233 de ani de când Sf. Dimitrie din Basarabi ocroteşte Bucureştiul
Astăzi, 13 iulie, se împlinesc 233 de ani de la aşezarea moaştelor Sfântului Dimitrie din Basarabi în Catedrala mitropolitană, astăzi patriarhală, din Bucureşti. Moaştele, care au stat timp de cinci secole în biserica din Basarabi, satul natal al sfântului, aflat la sudul Dunării, au fost dăruite mitropolitului Grigorie al II-lea al Ţării Româneşti de generalul rus Petru Saltâkov. Motivele dăruirii au fost grija generalului rus de a nu fi profanate de oştile turceşti şi oferirea unei despăgubiri pentru pagubele produse în Ţara Românească de războiul ruso-turc din acea vreme, dar şi originea valahă a sfântului. Mâna dreapta a fost trimisă la Kiev, unde se păstrează şi astăzi. „Onomastica Mariilor“, la parohia românească „Buna Vestire“ din Munchen Comitetul de Femei al parohiei ortodoxe române „Buna Vestire“ din Munchen va organiza miercuri, 15 august, în ziua în care Creştinătatea cinsteşte Adormirea Maicii Domnului, o manifestare în cadrul căreia vor fi felicitate toate femeile care poartă numele de Maria, informează Romanian Global News. Această acţiune se înscrie în şirul numeroasele evenimente organizate de parohia românească din Munchen, Germania. Parohia „Buna Vestire“ din Munchen a fost înfiinţată pe 22 septembrie 1979 de un grup de români aflaţi în Germania încă din timpul celui de al Doilea Război Mondial. La ora actuală, parohia „Buna Vestire“ este una dintre cele mai mari şi mai bine organizate parohii din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Începând cu anul 1993, parohia a reuşit să asigure preotului paroh un salariu lunar şi să acopere toate cheltuielile administrativ-gospodăreşti din fonduri proprii, contribuind substanţial şi la organizarea şi dezvoltarea Mitropoliei. Din anul 1986, parohia „Buna Vestire“ editează Buletinul parohial „Mărturia“, iar în cadrul parohiei activează permanent corul mixt „Agapia“ compus din 25-30 de membri, care participă în fiecare duminică la Sfânta Liturghie, susţine concerte în diferite biserici şi oraşe, ia parte la diferite slujbe şi la festivităţi cu caracter naţional. De asemenea, în cadrul parohiei funcţionează „Şcoala duminicală“, unde se predau ore de religie şi de limba română. La ora actuală, parohia „Buna Vestire“ are peste 300 de membri contribuabili şi este în căutarea unui lăcaş de cult propriu. O biserică ortodoxă în Islanda Primarul oraşului islandez Reykjavic, V. Vilhalmsson, a anunţat de curând Patriarhia Moscovei că autorităţile locale din acest oraş au pus la dispoziţie un teren pentru construirea unei biserici ortodoxe, informează egliserusse.typepad.fr. Înştiinţarea a fost înaintată Mitropolitului Cyrille de Smolensk, preşedintele Departamentului pentru Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei. Proiectul acesta va contribui la extinderea şi dezvoltarea dialogului cultural şi spiritual dintre Islanda şi ţările ortodoxe.