Pe urmele filmului, proza tânără fuge din ţară

▲ Fenomenul prozei tinere româneşti n-a ajuns încă la acumularea unei veritabile colecţii de premii internaţionale, cum se întâmplă deja cu filmele ▲

Am în mâini volumul „Pas question de Dracula...“ (Non Lieu, Paris, 2007, tradus şi prefaţat de Laure Hinckel) semnat de Lucian Dan Teodorovici, Dan Lungu şi Florin Lăzărescu şi mă gândesc că nu sunt nici măcar patru ani încheiaţi de când editura ieşeană „Polirom“ lansa programul de promovare a prozei tinerilor autori „Votează literatura tânără!“. Între timp, în seria „Ego Proză“, au apărut câteva bune zeci de tineri autori, cu peste o sută de volume, fenomenul exploziei prozei tinere, deşi a avut epicentrul la Iaşi, a devenit unul naţional, iar în ultimii doi ani, cumva pe urmele filmelor noului val de cineaşti, care a atins un apogeu cu „Palme dâOr“-ul lui Cristian Mungiu, a început să se internaţionalizeze. Desigur, fenomenul prozei tinere româneşti n-a ajuns încă nici la celebritatea, nici la acumularea unei veritabile colecţii de premii internaţionale, cum se întâmplă deja cu filmele unor Mungiu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Alexandru Solomon etc., dar volumul menţionat la începutul acestui articol nu este decât unul dintr-o serie care tot sporeşte de vreo doi ani de traduceri în străinătate ale tinerilor scriitori. N-am început, totuşi, cu el pentru că este cea mai recentă apariţie - dacă a trecut o lună de la apariţia şi lansarea sa la Paris -, ci şi pentru că reuneşte trei din cele mai importante numere ale recentei generaţii de prozatori, întâmplător sau nu, cu toţii ieşeni. Înaintea acestui volum, Dan Lungu a fost deja tradus cu „Raiul găinilor“ în Franţa şi spaţiul de limbă germană, iar „Sunt o babă comunistă“ este în curs de apariţie, „Trimisul nostru special“, de Florin Lăzărescu, tocmai îşi începe cariera în spaţiul de limbă franceză, în vreme ce traducerea romanului „Circul nostru vă prezintă:“, a cărui primă ediţie am avut plăcerea s-o prefaţez în 2003, este în curs de apariţie în Franţa şi, după câte ştiu eu, în Polonia. De altfel, înainte de acest volum de grup, ei au mai apărut împreună şi în paginile revistei „Au Sud de lâ Est“. Dar nu doar cei trei tineri autori lansaţi de „Polirom“ în ultmii ani sunt în atenţia editorilor străini, ci şi mulţi alţii. După informaţiile mele, care nu sunt neapărat la zi, pentru că fenomenul acesta al internaţionalizării evoluează foarte rapid, de Filip Florian nu se interesează doar editori din Franţa, Germania şi Polonia, ci şi din Statele Unite, ceea ce ar semnifica începutul trecerii Oceanului de către noul val, cumva tot pe urmele filmului, ale lui Cristian Mungiu mai exact, care are mari şanse atât la „Oscarul“ pentru film străin, cât şi la „Globul de aur“! Am amintit de câteva ori Polonia, pe cuprinsul acestui articol. Acolo, interesul pentru noua literatură română pare chiar mai accentuat decât în alte părţi. În afară de autorii deja amintiţi aici, mai intră în atenţia editorilor şi traducătorilor şi alţii, precum Bogdan Suceavă, iar un număr special al revistei „Literatura în lume“ - un fel de „Secolul 21“, dar publicat în tiraj de masă - va fi dedicat în întregime acestui fenomen literar românesc. „Colega mea de viaţă şi literatură“ tocmai lucrează la un amplu studiu introductiv. Mă tot întreb pe ce anume se bazează recentele succese internaţionale ale filmului şi ale prozei tinere româneşti. Fără îndoială că o primă explicaţie ar consta în aria tematică, deci în explorarea trecutului recent al României, sfârşitul comunismului şi tranziţia noastră cea de toate zilele, temă ce pare interesantă ori măcar exotică pentru alte spaţii culturale. Dar această explicaţie nu e suficientă, există o mulţime de teme interesante ori exotice, peste tot în lume, iar acestea nu atrag neapărat atenţia. Aşa că ar trebui adăugat că toţi autorii aceştia tineri - nu întâmplător, probabil, o bună parte dintre tinerii cineaşti şi prozatori sunt moldoveni! - ştiu să povestească, ştiu deci să ducă până la capăt o poveste extrasă din acea zonă tematică explorată. Şi tot nu ar fi destul. Mai trebuie adăugat că ştiu să povestească bine, fie prin intermediul camerei de luat vederi, fie prin cel al cuvântului. Tocmai din acest motiv cred că fenomenul este abia la început, că el va continua şi când aria tematică îşi va fi epuizat resursele şi nu va mai suscita intereseul. Aceşti „băieţi“ - cărora sper să se adauge şi „fetele“! - vor şti să-şi folosească talentele şi meşteşugul şi în alte arii tematice.