Pe Valea Bistrei a fost descoperit „palatul împăratului Traian“
O remarcabilă descoperire arheologică, de o importanţă istorică excepţională, va aduce localitatea Zăvoi din Valea Bistrei în atenţia cercetătorilor istorici şi arheologilor de pretutindeni. În urma unor săpături efectuate aici au fost scoase la iveală vestigiile unui palat roman cu structuri foarte bine conservate, construcţie care va aduce informaţii preţioase şi necunoscute până acum de istorici, referitoare la cultura daco-romană.
Primarul comunei Zăvoi, Antonie Bunei, care s-a implicat activ în faza incipientă, în dezvoltarea săpăturilor din zonă, a declarat că l-a anunţat imediat pe arheologul caransebeşean Adrian Ardeţ despre situaţia apărută, conform Agerpres. Echipa condusă de cercetătorul ştiinţific dr. Adrian Ardeţ de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş a scos la lumină o construcţie complexă estimată la două milenii de existenţă, aparţinând culturii romane. Cel mai probabil, imobilul respectiv a fost construit în toamna anului 101 d.H., în timpul primului război daco-roman desfăşurat între anii 101-102. Descoperirea „palatului împăratului Traian“ de la Zăvoi este deosebit de importantă datorită faptului că acesta a fost construit timpuriu, înainte de cucerirea efectivă a Daciei de către romani. Imobilul, unic în România prin construcţia sa, păstrează în totalitate tradiţia latină de arhitectură pentru clădirile cu impozanţă. În viitor, vestigiile romane din comuna Zăvoi urmează să fie restaurate, conservate şi puse cu adevărat în valoare cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor, Consiliului Judeţean, Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, toate acestea ducând la dezvoltarea întregii zone din punct de vedere turistic. În acelaşi timp, săpăturile cu caracter de salvare efectuate până acum se vor transforma în acţiuni sistematice, iar întreaga locaţie va fi constituită într-un sit arheologic.