Pedagogia clinică, în dezbatere la Sibiu
Pentru prima dată în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, specialişti în asistenţa şi îngrijirea copiilor cu dizabilităţi au organizat un Seminar internaţional de pedagogie clinică, cu implicarea directă a unui grup de preoţi şi laici din Arhiepiscopia Sibiului şi nu numai. Scopul întâlnirii de la Sibiu a fost crearea unei reţele dialog în cadrul Mitropoliei Ardealului, în care să fie adunaţi medici, specialişti, preoţi şi părinţi.
Seminarul internaţional „Aspecte ale pedagogiei clinice în educaţia copilului în situaţii speciale“ este organizat de Centrul Arhidiecezan de Diagnoză şi Cercetare Catehumenală, Omiletică şi în Pedagogia şi Metodologia Religiei „Mitropolit Andrei Şaguna“ din Sibiu (CADCO), în colaborare cu Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, Istituto Itard, Centro Italiano Dislessia, Universita di Macerata-Italia, Casa Corpului Didactic şi Biblioteca Judeţeană „ASTRA“ din Sibiu. Întâlnirea se bucură de binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi de prezenţa mai multor specialişti şi cadre didactice universitare din ţară şi din străinătate şi a persoanelor implicate în activităţi din domeniul asistenţei copiilor aflaţi în situaţii speciale. Oaspetele de seamă al evenimentului de la Sibiu este prof. univ. Piero Crispiani de la Universita di Macerata-Italia şi directorul ştiinţific al Centro Italiano Dislessia, un specialist cu o vastă experienţă în asistenţa copiilor cu dizabilităţi, în special a celor afectaţi de dislexie.
Pe lângă experienţele mărturisite de părinţii copiilor aflaţi în situaţii dificile, sunt dezbătute diferite teme legate de colaborarea între instituţii de specialitate şi familii, precum şi de îmbunătăţirea sistemului medical care se ocupă de astfel de cazuri.
„Suntem martorii unui eveniment unic la nivelul României. Pedagogia clinică este transdisciplinară şi este pusă la dispoziţia preoţilor, profesorilor, pedagogilor, medicilor şi asistenţilor sociali din judeţul Sibiu, prin Mitropolia Ardealului şi CADCO. În acest sens, prin colaborarea cu profesorul Piero Crispiani din Macerata-Italia şi Cristina Lungu, care şi-a desăvârşit studiile la universitatea italiană, împreună cu partenerii din structurile Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Biblioteca «ASTRA», avem la îndemână specialişti care au adaptat informaţia asupra pedagogiei privind persoanele cu autism, dislexie, sau alte dizabilităţi. Este o provocare pe care vrem să o continuăm cu alte acţiuni din această toamnă şi iarna anului viitor, legate de impactul prin teatru şi comunicare asupra vindecării copilului şi nu în ultimul rând, ca să folosim un termen modern, asupra unui «coaching» spiritual adresat celor care intervin în suportul copilului cu dizabilităţi“, ne-a spus directorul CADCO, pr. conf. univ. dr. Constantin Necula.
Reţea la nivelul Mitropoliei Ardealului
Pe lângă discuţiile şi împărtăşirea din experienţa vastă a specialiştilor prezenţi la Sibiu, dar şi a familiilor din care provin copiii cu dizabilităţi, la întâlnirea de la Sibiu se are în vedere şi crearea unei reţele de dialog şi colaborare între medici, preoţi, specialişti şi familii, la nivelul Mitropoliei Ardealului. Organizatorii evenimentului prefigurează faptul că reţeaua ce va fi creată la Sibiu se va extinde şi în alte eparhii din întreaga ţară.
Între obiectivele Seminarului internaţional de la Sibiu, se numără şi reactivarea unei comunicări active între specialişti şi părinţii copiilor cu dificultăţi, pentru o mai bună pregătire a factorilor implicaţi şi o mai bună gestionare a situaţiilor de criză, pornind de la vasta experienţă a unor sisteme din Italia, Franţa şi Belgia.
În cadrul Seminarului, părinţii copiilor afectaţi de dizabilităţi împărtăşesc participanţilor din mărturiile lor, iar specialiştii invitaţi vor prezenta diferite lucrări legate de tema aleasă.
Dintre subiectele discutate la Sibiu amintim: linii generale ale pedagogiei curative pentru copiii cu dizabilităţi, sindromul autist, retardul mintal, dizabilităţi infantile în politica sanitară românească şi în contextul şcolar, în comparaţie cu sistemul italian/european, identificarea unor modele pastorale pentru structurarea unei echipe parohiale de intervenţie în domeniul studiat şi construcţia unei culturi media necesare abordării subiectelor legate de persoanele cu dizabilităţi.