Pelerinaj în Ţara Sfântă

Data: 20 Octombrie 2010

Centrul de pelerinaje "Sfântul Nicodim" al Arhiepiscopiei Craiovei organizează în perioada 18 - 25 octombrie un pelerinaj în Ţara Sfântă. Itinerarul va avea ca repere principalele locuri în care a vieţuit şi propovăduit Mântuitorul Hristos. Astfel, pelerinii olteni vor putea vedea Capernaumul - cu casa Sfântului Apostol Petru, Tabgha -, locul unde au fost înmulţite cele cinci pâini şi cei doi peşti, Nazaretul, Biserica Bunei Vestiri, Cana Galilei, Muntele Tabor, Kybutz Yardenit - locul unde a fost botezat Mântuitorul în apele Iordanului. În ultima zi, pelerinii vor merge în Pustiul Carantaniei. (Ioniţă Apostolache)