Pelerinaj la Andrieşeni în Duminica samarinencei

Data: 30 Aprilie 2010

Credincioşii parohiei Andrieşeni, alături de pr. paroh Mihai Cepeliuc, vor participa duminică, 2 mai, după Sfânta Liturghie, la un pelerinaj de la Biserica "Sf. Nicolae" spre fântâna văduvelor de război, aflată la intrarea în sat lângă calea ferată. Enoriaşii din Andrieşeni, dar şi cei din filiile acestei parohii, Drăgăneşti şi Buhăieni, se vor întâlni în faţa Bisericii "Sf. Nicolae", iar de aici procesiunea, în faţa căreia vor merge bărbaţii cu prapuri şi cruci, va continua spre fântâna care a fost sfinţită anul trecut, după ce a fost reconsolidată la iniţiativa părintelui paroh. Se vor intona cântări specifice perioadei Penticostarului. La fântâna văduvelor de război se vor oficia slujba Aghezmei mici şi Parastasul pentru eroii neamului căzuţi la datorie pe aceste meleaguri. Copiii de la Şcoala Andrieşeni vor susţine un moment artistic. (C.C.)