Pelerinaj pentru câştigătorii campionatului de fotbal
Câştigătorii campionatului de fotbal ATOR, organizat la jumătatea lunii octombrie 2010, au mers sâmbătă în pelerinaj. Premianţii, elevi ai Colegiului Tehnic "Gheorghe Asachi" din Iaşi, însoţiţi de voluntari ai ATOR - filiala Iaşi şi de două dintre cele mai active eleve de la Colegiul Tehnic "Ioan C. Ştefănescu", au vizitat obiective culturale şi religioase din zona Sucevei. Astfel, tinerii pelerini s-au închinat la moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, au vizitat mănăstirile Dragomirna şi Probota, precum şi Cetatea Sucevei, Planetariul şi Muzeul Apelor - Mihai Băcescu din Fălticeni. Pelerinajul a fost finanţat de Direcţia de Tineret a Judeţului Iaşi prin proiectul "ÂSpirit de echipă pentru tineri".
Pe 20 noiembrie 2010, la Grupul Şcolar "Mihail Sturdza" din Iaşi, va avea loc campionatul de volei ATOR, iar în perioada 22-25 noiembrie 2010 se va desfăşura Săptămâna filmului ATOR.