Pelerinajul pe Muntele Ceahlău, o tradiţie reluată după 1990
Încă de acum patru secole, pe Masivul Ceahlău din judeţul Neamţ, au fost organizate primele pelerinaje. Pe locurile unde au vieţuit sute de sihaştri se află astăzi o biserică închinată Schimbării la Faţă.
Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului va aduna în jurul bisericii de pe Masivul Ceahlău pelerini din toate zonele ţării. Pentru a ajunge la Sfânta Liturghie, oamenii de toate vârstele vor urca muntele dis-de-dimineaţă. În ultimii ani, numărul pelerinilor care doresc să înalţe rugăciuni în cadrul Sfintei Liturghii pe Ceahlău a fost din ce în ce mai mare. Pelerinajul spre acest tabor românesc s-a născut acum peste 400 de ani. Ani la rând, ierarhii Bisericii noastre au urcat muntele pentru a binecuvânta locaşurile de rugăciune ale sihaştrilor. După 1990, prima Sfântă Liturghie pe Muntele Ceahlău a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. După cum a menţionat părintele Mihai Damian, protopop emerit al Protopopiatului Ceahlău, din 1993, anul în care s-a sfinţit biserica de pe Ceahlău, Sfânta Liturghie prilejuită de hramul Schimbării la Faţă a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Patriarhul Bisericii noastre a iniţiat în anul 1990 construirea actualului locaş de închinăciune de pe vârful muntelui, care a fost sfinţit trei ani mai târziu. Din anul 2008, tradiţia pelerinajului pe cel mai înalt munte al Moldovei a fost continuată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Ierarhul nostru, împreună cu alţi ierarhi ai Bisericii noastre şi cu cei care au dorit să fie părtaşi la slujba înălţătoare din ziua de 6 august, a urcat spre Biserica „Schimbarea la Faţă“. Părintele Mitropolit Teofan a îndemnat mereu credincioşii ca pe parcursul urcuşului spre vârful muntelui să se roage pentru a se pregăti duhovniceşte pentru Sfânta Liturghie. (Constantin Ciofu)