Pelerini de pretutindeni la hramul catedralei de la Hadâmbu
Catedrala „Acoperământul Maicii Domnului“ a Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi şi-a serbat ieri, 1 octombrie 2014, hramul. Programul liturgic dedicat acestei sărbători a început în seara zilei de 30 septembrie 2014, când s-a oficiat Privegherea.
Un sobor de 35 de preoţi a săvârşit ieri- dimineaţă Sfânta Liturghie în biserica mare a aşezării monahale. Din soborul slujitorilor au făcut parte părinţi stareţi din Moldova şi Bucovina de Nord, preoţi profesori, precum şi părinţi de la mai multe parohii din Moldova. Peste 1.500 de credincioşi veniţi din diferite colţuri ale ţării au participat la sfintele slujbe şi s-au închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Predica de la finalul Sfintei Liturghii a fost adresată de pr. prof. Vasile Păvăleanu, director adjunct al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, care a vorbit despre cinstirea Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă, amintind de minunile pe care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu le-a făcut la Mănăstirea Hadâmbu. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, a mulţumit tuturor pelerinilor pentru că au participat la hramul bisericii mari a aşezării monahale, precum şi celor care s-au ostenit în organizare. „Ne-am bucurat că la acest hram au venit foarte mulţi preoţi de aproape şi de departe. Vă mulţumim tuturor pentru că aţi venit la sărbătoarea Maicii Domnului, care ocroteşte această aşezare monahală în care se află trei sfinte altare închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu“, a amintit arhim. Nicodim Gheorghiţă. La final, toţi credincioşii au participat la o agapă frăţească oferită de Cezar Cobuz din Iaşi. (Constantin Ciofu)