Pelerinii cu probleme medicale au primit îngrijiri de la membrii AMFOR
Şi în acest an, cu prilejul hramului Sfintei Parascheva, membrii AMFOR (Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi Români) s-au implicat în activitatea de asigurare a primului ajutor la punctul fix de prim ajutor din curtea Mitropoliei, organizat în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, sub coordonarea pr. Ion Şerban. Mulţi dintre pacienţii care au avut nevoie de ajutor au fost aduşi de echipele mobile alcătuite din tinerii voluntari de la Crucea Roşie. De asemenea, Serviciul de Ambulanţă şi Jandarmerie au contribuit la buna desfăşurare a activităţii. Spre deosebire de anii trecuţi, numărul persoanelor care s-au prezentat la punctul fix de prim ajutor a fost mult mai mic. Din cele 274 de persoane care au solicitat asistenţă medicală, 7 persoane au necesitat internarea în spital.
Unii dintre pelerini s-au adresat punctului de prim ajutor pentru simptome provocate de oboseală, precum şi de ploaia sau frigul din timpul nopţii, pentru stări de lipotimie sau sincopă, cefalee, pentru crize de hipertensiune arterială, crize de angină pectorală, simptome digestive (greţuri, vărsături, diaree, dureri abdominale de tip colică biliară sau boală ulceroasă). Alţi pelerini au solicitat verificarea tensiunii arteriale, iar unele persoane, diagnosticate cu diabet zaharat, au solicitat controlul glicemiei. Totodată, unii pacienţi care şi-au uitat acasă medicaţia au solicitat tratamentul medicamentos necesar până la întoarcerea acasă, pentru a nu-şi agrava afecţiunile cronice. Alături de membrii AMFOR (dr. Vladimir Poroch, dr. Cristina Ghiciuc, dr. Florin Iliescu, dr. Contesina Gaşpar, dr. Raluca Arhirii, dr. Romeo Dobrin, dr. Fănică Bârsan, dr. Camelia Bârsan, dr. Constanţa Mocanu, dr. Gafencu Luminiţa şi Gafencu Laurenţiu), în activitatea de prim ajutor au depus la fel de mult suflet un grup de studenţi la Medicină (Mihaela Boancă, Poroch Eduard, Ababei Rareş, Palade Vlad, Oana Nedelcu, Adriana Pancu, Ciobanu Gabriela, Mansour Silvia, Lucian Maxim, Marcu Iulian, Liteanu Emil, Bulancea Nicolae), precum şi asistente medicale (Gabriela Grigoriţă, Mihaela Bărbieru, Petronela Amalcăi şi Alina Hondrilă). Fiecare dintre cei care au participat voluntar la asigurarea primului ajutor la punctul organizat în curtea Mitropoliei a simţit că este răsplătit de mulţumirile şi rugăciunile pelerinilor şi de ajutorul Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Vasile cel Mare. (dr. Cristina GHICIUC, membru AMFOR)