Pensionarii ar putea rămâne fără reduceri la transport

Data: 31 Iulie 2013

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) ia în calcul anularea transportului gratuit şi a tarifelor reduse pentru pensionari şi categoriile sociale defavorizate, din cauza faptului că Ministerul Transporturilor are datorii restante, din iulie 2012, faţă de operatorii de transport. „FORT a atras, în nenumărate rânduri, atenţia asupra faptului că datoriile Ministerului Transporturilor se acumulează, iar bugetul este din ce în ce mai redus. În momentul de faţă, Ministerul Transporturilor are datorii restante la luna iulie 2012 faţă de operatorii de transport“, se arată într-un comunicat transmis de federaţie agenţiei Mediafax. Potrivit sursei citate, principala cauză ce conduce, de ani de zile, la această situaţie, în care se află Ministerul Transporturilor şi transportatorii, o reprezintă sistemul greşit prin care se acordă reducerile şi gratuităţile. „Considerăm că, atât timp cât nu există buget pentru acoperirea acestor arierate, Guvernul trebuie să revină la soluţia dată de Parlament sau, pur şi simplu, să renunţe să facă protecţie socială pe spinarea agenţilor economici din transporturi“, se mai arată în comunicat. De asemenea, Federaţia Operatorilor Români de Transport consideră că, „pe fondul diminuării bugetului Ministerului Transporturilor cu încă 950 de milioane de lei, este clar că nu există şanse ca aceste arierate să fie achitate“, motiv care „va conduce la refuzul transportatorilor de a mai acorda reduceri şi gratuităţi“.