Pensionarii români, printre cei mai săraci din UE

Data: 29 Noiembrie 2011

Pe primul loc în Uniunea Europeană, cu cea mai ridicată rată a pensionarilor care se zbat în sărăcie, se plasează Bulgaria, urmată de Cipru şi România.

România se află pe locul trei în Uniunea Europeană, după rata pensionarilor care trăiesc la limita subzistenţei, arată un top realizat de portalul economic Econtext. Potrivit clasamentului întocmit pe baza clasificărilor europene cu privire la sărăcie, pe primul loc în Uniunea Europeană, cu cea mai ridicată rată a pensionarilor care trăiesc la limita subzistenţei, se plasează Bulgaria, unde 55% dintre pensionari supravieţuiesc cu mai puţin de 100 de euro pe lună. A doua poziţie este ocupată de Cipru, cu o rată a pensionarilor aflaţi la limita sărăciei de 49,9%, iar pe a treia poziţie se află România, unde 41,7% din totalul pensionarilor supravieţuiesc cu un venit de mai puţin de patru sute de lei pe lună. "Numărul de pensionari a crescut în România, atât prin introducerea în sistemul general de pensii a pensionarilor din agricultură, cât şi prin pensionările anticipate aprobate de Guvern şi prin explozia de pensionări pe motiv de boală. Apoi, calculul pensiei a fost inechitabil mult timp, fiind diferit pentru cei pensionaţi în perioade diferite şi fiind dependent doar de cei mai buni cinci ani consecutivi de contribuţie din ultimii zece ani lucraţi. Astfel, s-a creat un decalaj între pensiile foarte mari şi cele foarte mici", afirmă autorii studiului. O problemă specială se pune, în România, şi în cazul pensionarilor agricultori, care au moştenit de la regimul comunist un nivel foarte scăzut al pensiei, fundamentat pe ideea falsă că ţăranii îşi asigură consumul alimentar din gospodăria proprie. Un venit de 100 de euro lunar echivalează cu sărăcia Uniunea Europeană foloseşte o definiţie relativă pentru a măsura sărăcia, considerând că o persoană este săracă dacă are "un venit disponibil sub 60% din venitul disponibil mediu naţional". Potrivit acestei definiţii, în viziunea UE, un român este considerat sărac dacă trăieşte cu circa 100 de euro pe lună. După cum este de aşteptat, cele mai multe persoane afectate de sărăcie din statele membre UE se află în fostele ţări comuniste, iar cele mai puţine în ţările nordice (Danemarca, Suedia), în Olanda şi Luxemburg.