Performanţă remarcabilă pentru informaticienii juniori
România a ocupat locul I pe medalii la a VII-a ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori desfăşurată la Kutaisi, Georgia, după cum a anunţat Ministerul Educaţiei. Competiţia a reunit 96 de concurenţi din 24 de ţări, iar România a obţinut o medalie de aur şi trei de argint, fiind singura ţară „care reuşeşte să cucerească medalia de aur la fiecare dintre cele şapte ediţii anterioare”. Performerii sunt: Andrei Paul Iorgulescu (Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, Bucureşti) - medalie de aur, Matei Neacşu (Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, Bucureşti) - medalie de argint, Roland Petrean (Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Zalău) - medalie de argint şi Luca Valentin Mureşan (Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Satu Mare) - medalie de argint. Echipa a fost coordonată de profesorii Daniela Lica - Centrul Judeţean de Excelenţă Prahova şi Bogdan-Ioan Popa de la Universitatea Bucureşti. (O. N.)