Pericol de criză economică
România trebuie să adopte rapid un model economic diferit, dacă vrea să evite o criză provocată de actualul boom bazat pe consum, apreciază directorul regional al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Matteo Patrone, informează Bloomberg. „După ce a stimulat creşterea prin reducerea taxelor şi majorarea salariilor în sectorul public, Guvernul de la Bucureşti ar trebui să adopte acum o traiectorie mai sustenabilă”, susţine Patrone. În opinia sa, oficialii de la Bucureşti pot face acest lucru prin majorarea investiţiilor în infrastructură şi îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene.