Perioada ceauşistă, în imagini, la Gdansk

Data: 04 Martie 2009

Expoziţia „Fotografii interzise şi imagini personale. Viaţa de zi cu zi în vremea lui Nicolae Ceauşescu“, semnată de fotograful şi arhitectul Andrei Pandele, va fi vernisată, pe 24 martie, la Centrul „Solidarnosc“ din Gdansk, conform Institutului Cultural Român (ICR) din Varşovia. Expoziţia va rămâne deschisă până pe 3 mai şi este cel de-al doilea eveniment al programului ICR Varşovia „Libertatea la 20 de ani“, dedicat Revoluţiei din 1989 şi care se va desfăşura pe tot parcursul acestui an. Centrul „Solidarnosc“ din Gdansk este o instituţie menită să conserve memoria legendarului sindicat Solidaritatea, primului sindicat independent din blocul sovietic, cofondat şi condus iniţial de Lech Walesa, dar şi a mişcărilor anticomuniste est-europene. În noiembrie, expoziţia va fi prezentată şi în Varşovia. Expoziţia a fost prezentată, anul trecut, la Teatrul Naţional din Bucureşti, precum şi la Caen, în Franţa, în cadrul ediţiei din 2008 a festivalului Printemps Balkanique.