Perioadă de tranziție de la cursurile online la cele cu prezență fizică
Ridicarea restricțiilor sanitare și contextul creat de valul de refugiați veniți din Ucraina pun în dificultate universitățile în lipsa locurilor de cazare pentru studenți. Astfel, unele instituții de învățământ superior, precum Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), au hotărât să continue desfășurarea activităţilor didactice online pentru o anumită perioadă.
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, afirmă că peste 60% dintre studenţii instituţiei de învăţământ superior nu sunt din Bucureşti, iar activităţile didactice în format fizic presupun cazarea studenţilor, însă „o bună parte” din locurile disponibile în căminele universității sunt puse la dispoziţie refugiaţilor din Ucraina.
„Este firesc să revenim la învăţământul fizic, dar trebuie să stabilim concret mecanismul etapizat şi predictibil în care se va derula acest proces, fără a perturba activităţile didactice”, a susţinut rectorul SNSPA, citat de Agerpres. Reacția acestuia vine după ce ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că, odată cu încetarea stării de alertă, universităţile nu ar mai putea organiza cursuri online.
Ulterior, ministrul a revenit și a emis o notă conform căreia, începând de miercuri, instituţiile de învăţământ superior vor reveni la activităţi didactice cu prezenţă fizică, însă, în situaţia în care acest fapt „nu este posibil imediat”, universităţile pot decide, în baza autonomiei universitare, o perioadă optimă de tranziţie de la sistemul online la activităţi cu prezenţă fizică, având obligativitatea recuperării activităţilor didactice până la sfârşitul semestrului al II-lea. (C. Z.)