Persoanele traficate, integrate pe piaţa muncii

Un articol de: Cătălin Cernătescu - 05 Septembrie 2010

Federaţia Filantropia Bucureşti împreună cu Sectorul Social-filantropic al Episcopiei Severinului şi Strehaiei au organizat joi, 2 septembrie, o întâlnire regională, în cadrul proiectului strategic ,,Integrare pe piaţa muncii pentru persoanele traficate", finanţat din Fondul Social European.

Evenimentul a avut loc în sala de conferinţe a Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Principalii parteneri în implementarea proiectului au fost Centrul parteneriat pentru Egalitate şi cinci organizaţii din Italia. Federaţia Filantropia Bucureşti a fost reprezentată la manifestare de Monica Secoşan şi Claudiu Roman, coordonatori ai programului "Anima Nova". La eveniment au mai participat şi Sever Dumitraşcu, comisar-şef în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, Adrian Tuligă, subinspector la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Compartimentul Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Amalia Oprea, şef serviciu în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), şi Mădălina Caliujnai, coordonator al Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA). Proiect implementat la nivel naţional În cadrul dezbaterilor, Claudiu Roman, coordonator de comunitate practică, a prezentat obiectivele urmărite de proiect: "Proiectul este implementat la nivelul întregii ţări. Încercăm, prin crearea unei comunităţi pe internet, să creştem gradul de informare a profesioniştilor implicaţi în demersuri directe de asistenţă şi prevenţie, precum şi calitatea serviciilor oferite". Din partea Centrului Eparhial a participat părintele consilier social George Zmeu, director executiv al Asociaţiei "Filantropia" Mehedinţi, care i-a asigurat pe reprezentanţii Federaţiei Filantropia de tot sprijinul Bisericii mehedinţene: "Vorbim despre persoane traficate. Acest fenomen a luat amploare şi la noi, mai ales că suntem o localitate de tranzit. Se va încerca în abordarea acestei probleme să se ţină cont de contextul actual şi de realitatea din ţara noastră, precum şi găsirea unor puncte comune între partenerii acestui proiect, deoarece atunci când facem o împreună lucrare, avem şi nădejdea că vor ieşi lucruri foarte bune". Cauzele identificate în cadrul conferinţei, care conduc în mod direct la traficul de persoane, precum sărăcia, lipsa de informare, lipsa locurilor de muncă, stima de sine scăzută, precum şi schimbarea valorilor sociale şi morale, au fost foarte atent dezbătute. S-a mai arătat că, pe plan local, serviciile sociale abilitate în problema traficului de persoane asigură consiliere de specialitate, cazare şi masă, demarând acţiuni de reintegrare în societate, familie şi şcoală.