Personalităţi trecute la cele veşnice în 2012

Data: 07 Ianuarie 2013

Anul care s-a încheiat a fost îndoliat de dispariţia multor personalităţi dintre care îi amintim pe istoricul Florin Constantiniu, poeta Constanţa Buzea, istoricul Şerban Rădulescu Zonner, membru fondator al Alianţei Civice, actorii Iurie Darie, Şerban Ionescu, Ion Lucian, pianista Mihaela Ursuleasa, scriitorul şi traducătorul Romulus Vulpescu, regizorul Cornel Todea, precum şi de alţi oameni de ştiinţă, academicieni. Poate acesta este un tribut pe care umanitatea îl plăteşte timpului nemilos şi din-colo de sărbătoarea trecerii într-un nou an avem datoria să ne amintim de cei care într-un asemenea moment nu mai sunt în lumea noastră.