Peste 250 de filme inspirate de romanele lui Dumas

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 03 Mai 2023

Transpunerile cinematografice ale romanelor de capă şi spadă semnate de Alexandre Dumas (1802-1870) au atras, de-a lungul timpului, numeroase vedete, de la starul filmului mut Douglas Fairbanks la Leonardo DiCaprio, Volodimir Zelenski sau chiar membrii The Beatles, deşi proiectul nu s-a concretizat în cele din urmă. Popularitatea acestui scriitor francez din secolul al 19-lea nu pare să se diminueze, întrucât o nouă adaptare a romanului „Cei trei muschetari” a avut, zilele trecute, premiera pe marile ecrane din Franţa, iar în vară încep filmările la o nouă pro­ducție după „Contele de Monte-Cristo”, potrivit AFP.

Există până în prezent peste 250 de filme după romanele lui Dumas, cele mai cunoscute fiind „La Reine Margot” (1994, cu Isabelle Adjani şi Daniel Auteuil) şi „The Man in the Iron Mask” (1998), care îi are în distribuţie pe Leonardo DiCaprio şi Jeremy Irons. Aventurile muschetarilor au fost cele mai ­populare, începând cu prima versiune cinematografică produsă în Marea Britanie, în 1898, urmată de numeroase altele. Membrii trupei The Beatles au fost la un pas de a juca într-o adaptare regizată în anii 70 de Richard Lester, dar în cele din urmă rolurile au fost încredinţate actorilor Michael York, Richard Chamberlain, Oliver Reed şi Frank Finlay. De-a lungul timpului, au apărut versiuni argentiniene, indiene, mexi­ca­ne şi chiar sovietice.

Una dintre cele mai insolite este o pro­duc­ție în limba rusă din 2005 în care mus­chetarii sunt femei, iar D’Artag­nan este interpretat de Volodimir Zelenski.