Peste 30 de cete de colindători au vestit bucuria Crăciunului Episcopului Caransebeșului
Frumoasa tradiție păstrată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, de a primi mai multe cete de colindători la Catedrala Episcopală din Caransebeș, a continuat și în acest an. Părintele Episcop a primit în aceste zile dinaintea sărbătorii Nașterii Domnului aproximativ 1.000 de colindători din întreg județul Caraș-Severin.
Pe soleea catedralei au urcat grupuri de copii și tineri îmbrăcați în costume populare, elevi de la școlile din Caransebeș, dar și din alte orașe și sate ale județului, precum și cete de colindători din mai multe parohii și așezăminte monahale ale Eparhiei Banatului Montan.
Printre vestitorii Nașterii Domnului s-au numărat și angajații Centrului eparhial, iar cu acest prilej Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a apreciat munca doamnei Mărioara Toma, ce și-a încheiat de curând activitatea, după 25 de ani, oferindu-i Diploma de excelență „Episcop Emilian Birdaș”, cu medalie.
„Această săptămână premergătoare Nașterii Domnului a fost aici la Caransebeș și în acest an, ca o «săptămână mare», pentru că am primit foarte mulți colindători și am stat foarte multe ore în Catedrala noastră Episcopală. Nu avem la propriu o «săptămână mare» în Postul Crăciunului, dar zilele premergătoare Nașterii Domnului sunt zile alese în care ne pregătim duhovnicește ca înlăuntrul nostru Pruncul Divin să Se nască, să crească și să ne mântuiască. Această pregătire se face și prin colindele strămoșești, dar și prin sfintele slujbe”, a afirmat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.
„Mesajul colindelor ne transformă, ne luminează și ne ajută să fim mai buni, mai înțelepți și mai aproape de Dumnezeu. Credem că tot ceea ce s-a întâmplat în aceste zile în Catedrala noastră a fost ca o jertfă bine primită, adusă înaintea lui Dumnezeu. Colindele credem că au fost primite de bunul Dumnezeu, iar Pruncul Divin ne-a binecuvântat pe toți”, a mai spus ierarhul.
Toți colindătorii au fost răsplătiți de ierarh cu daruri și calendare pe anul 2022, însoțite de călduroase urări pentru sărbătorile ce urmează și pentru noul an.