Peste 350 de tineri prezenți la ITO din Arhiepiscopia Sibiului
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) din Arhiepiscopia Sibiului a avut loc anul acesta în municipiul Mediaș, unde peste 350 de tineri din toate protopopiatele eparhiei au participat sâmbătă, 9 septembrie, la Sfânta Liturghie, la o procesiune pe străzile orașului și la mai multe evenimente culturale și artistice.
Deschiderea manifestărilor ITO Mediaș 2023 a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii săvârşite la Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitate. Soborul slujitor a fost format din clerici ai Centrului eparhial, protopopi din Arhiepiscopia Sibiului și alți slujitori ai sfintelor altare, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Arhanghelii” al catedralei din Mediaș, dirijat de prof. Ovidiu Petru Moldovan, informează Mitropolia Ardealului.
La Sfânta Liturghie au fost prezenți reprezentanţi ai oficialităților centrale și locale, între care și secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici. La final, ierarhul le-a vorbit tinerilor despre rolul important pe care îl au în viața Bisericii. „Tinerețea nu este altceva decât reprezentarea dragostei pe care Dumnezeu o investește în noi. Noi suntem creați după chipul lui Dumnezeu și avem posibilitatea să ajungem la asemănarea cu El, adică să ne îmbunătățim viața noastră făcând bine, iar cel mai mare bine este iubirea. Voi sunteți reprezentanții iubirii lui Dumnezeu în lume, în Biserica noastră, în familiile noastre, în societatea noastră, în comunitățile noastre. Aveți în voi sinceritate, curăție, demnitate și de aceea sunteți speranța noastră”, a subliniat ierarhul.
Cuvântări de bun-venit au fost rostite de protopopul de Mediaș, părintele Ioan-Ovidiu Găban, și de primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, gazdele tinerilor din Arhiepiscopia Sibiului.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a oferit Ordinul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei” mai multor oaspeți şi binefăcători: secretarului de stat pentru Culte, Ciprian Olinici; primarului Mediașului, Gheorghe Roman; decanului Facultății de Psihologie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Adrian Opre; directorului de cabinet al Secretariatului de Stat pentru Culte, pr. Sergiu-Iulian Tomescu, și consilierului de cabinet al aceleiași instituții, pr. Mihai-Gabriel Miron.
A urmat „Procesiunea Tinereții” pe străzile din centrul Mediașului până în Piața Primăriei, unde a avut loc un flash-mob. Tinerii au vizitat mai multe muzee, au fost alături de beneficiarii Unităţii Medico-Sociale (Căminul de vârstnici) şi Centrului „Sfântul Mihail Mărturisitorul”. Mai apoi, în Sala Traube din oraș a fost organizată conferinţa susținută de prof. univ. dr. Adrian Opre, iar la Grădina de vară Traube au avut loc dialogul tematic pe grupe de vârstă, jocuri interactive, proiecție de film, un recital susținut de Virgil Suciu și concertul artistic susținut de formația Direcţia 5.