Peste 5.000 de copii și tineri au participat la Ora de „Sus inima!”

Un articol de: Daniela Ceredeev - 25 Ianuarie 2021

De Ziua Culturii Naționale, peste 5.000 de copii și tineri și peste 250 de profesori, din 202 școli, din țară și din Cernăuți, au participat simultan la Ora de „Sus inima!”, o oră cu totul neconvențională, dar cu valențe culturale și de învățare surprinzătoare și dintre cele mai relevante.

Programul, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava în parteneriat cu Sectorul teologic-educațional al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, Monitorul de Suceava, Televiziunea Intermedia și NEst-TV Channel, a fost singurul de acest fel din țară, iar numărul impresionant de participanți îi poate consacra numele de cea mai mare lecție de cunoaștere, prețuire și păstrare a valorilor culturale și spirituale ale neamului.

În fapt, copiii și tinerii înscriși în program au participat la câteva sute de activități, webinarii celebrative, dedicate „omului absolut al culturii naționale”, numit astfel de președintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop. Activitățile propuse au fost dintre cele mai diverse și inspiraționale: precum ateliere de creație inspirate din opera eminesciană, ateliere de traducere și de recitare în diverse limbi a unor texte eminesciene, galerii digitale de creații artistico-plastice, concursuri de recitare, audiții muzicale, prezentare de biblioteci virtuale, storytelling, caligrame, haiku, turul Muzeului virtual „Eminescu“, vizionare film documentar „Pe urmele lui Eminescu la Viena”, dezbateri pe marginea unor file de cronică ale Bisericii Uspenia, locașul unde pruncul Mihai Eminovici a primit Taina Sfântului Botez, prezentarea primei genealogii paterne a poetului Mihai Eminescu, al cărui bunic - Vasile Eminovici - a fost cântăreț bisericesc în satul Călinești Cuparencu - Suceava.

La finalul zilei, profesorii coordonatori au participat la un webinar-sumativ, o comunitate de practică, de împărtășire a experienței de învățare.