Peste 90% din copii învaţă în şcoli avizate sanitar
Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat recent că nu au avize de funcţionare şcolile în care învaţă circa 4% din elevi, respectiv puţin peste 100.000 de copii, cele mai multe fiind din mediul rural.
„Din păcate, trebuie să recunosc faptul că în cele mai multe din situaţii, aceste şcoli sunt din mediul rural, unde sunt probleme cu abandonul şcolar. Avizul de funcţionare nu se obţine în cele mai multe cazuri pe baza lipsei de apă curentă şi canalizare, lucruri care nu ţin de competenţa Ministerului Educaţiei. În unele situaţii nu stau nici în puterea autorităţilor locale. Sunt şcoli care nu obţin avizul de funcţionare pe baza unor criterii legale, cum ar fi volumul de aer dintr-o sală de clasă. Sunt şcoli vechi, care au plafonul jos. Acolo nu putem face nici o modificare pentru a obţine avizul. Sunt şcoli istorice - Colegiul «Mihai Viteazul» şi altele asemenea care nu pot obţine avizul de funcţionare pentru că au distanţă prea mică faţă de trotuar“, a spus ministrul.
El a arătat că aceste reglementări sunt greu de respectat, subliniind că face efortul necesar pentru ca în cele 800 de clădiri în care sunt deja demarate lucrări de renovare şi reabilitare în scopul obţinerii avizelor de funcţionare acestea să se primească.