Peste 96.000 de persoane au fost vaccinate antigripal

Data: 11 Decembrie 2014

Peste 96.000 de persoane au fost vaccinate antigripal în primele două săptămâni de la începutul campaniei gratuite derulate de Ministerul Sănătăţii, până în prezent specialiştii în sănătate publică informând că activitatea virozelor respiratorii este de intensitate joasă, fără răspândire geografică, fără tendinţă de creştere semnificativă. „Ministerul Sănătăţii a încheiat un acord-cadru pe timp de 2 ani pentru 3 milioane de doze de vaccin, astfel încât, în funcţie de receptivitatea populaţiei şi a cadrelor medicale, ne-am asigurat că vom putea suplimenta cantităţile de vaccin şi peste cele 500.000 de doze“, a spus ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, potrivit comunicatului de presă remis Agerpres.