Peste o treime dintre suceveni prezintă risc de îmbolnăvire

Data: 24 Octombrie 2007

Peste 35%, dintre cei aproximativ 82 de mii de suceveni examinaţi în perioada iulie-septembrie, în cadrul programului naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, prezintă risc de îmbolnăvire, a declarat directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Suceava, Cristina Iordăchel. Şeful CJAS a precizat că, în urma analizelor efectuate, au fost depistate 706 persoane cu risc de accident vascular cerebral, 28.200 cu risc de diabet zaharat, 13.570 cu risc de afecţiuni cardio-vasculare, 1.200 cu risc de cancer uterin, 1.170 cu risc de cancer de col uterin, 852 cu risc de cancer la sân, 414 cu risc de boală renală cronică, 321 cu risc de osteoporoză, iar 405 cu risc de cancer colo-rectal.