Peste un miliard de copii fără internet

Data: 03 Decembrie 2020

Două treimi dintre copiii cu vârstă şcolară din lume (1,3 miliarde de copii cu vârsta între 3 şi 17 ani) nu au conexiune la internet acasă, conform unui raport comun al UNICEF şi al Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor. „Lipsa de conectivitate nu limitează doar capacitatea copiilor şi tinerilor de a se conecta on-line, ci, în cazul închiderii şcolilor, ca în situaţia cu care se confruntă în prezent milioane de persoane din cauza COVID-19, le îngreunează accesul la educaţie. (...) Lipsa accesului la internet îi va costa viitorul pe cei din următoarea generaţie”, a declarat Henrietta Fore, directorul executiv al UNICEF, într-un comunicat remis Agerpres. Aproape un sfert de miliard de elevi din toată lumea sunt afectaţi de închiderea şcolilor și sute de milioane de elevi se bazează pe învăţarea virtuală. La nivel global, circa 60% dintre copiii de vârstă şcolară din zonele urbane nu au acces la internet acasă, comparativ cu aproximativ trei sferturi dintre copiii de vârstă şcolară din rural. (O. N.)