Peştera Câmpeneasa, unică în Europa, va fi igienizată
▲ Peştera Câmpeneasa, din zona Vaşcău - Bihor, unică în Europa pentru cea mai înaltă cascadă subterană, de 42 de metri, va fi curăţată de tonele de pet-uri blocate de apele care o străbat ▲ „Situaţia de la Câmpeneasa este cu adevărat tragică. Sperăm ca, prin această acţiune, să putem salva una dintre cele mai frumoase peşteri din Europa şi să o redăm circuitului turistic“, a declarat preşedintele asociaţiei Environ, Andrei Orban ▲
Peştera Câmpeneasa, din zona Vaşcău Bihor, unică în Europa pentru cea mai înaltă cascadă subterană, de 42 de metri, va fi curăţată de tonele de pet-uri blocate de apele care o străbat. Acţiunea, care va demara astăzi, este organizată de Consiliul Judeţean (CJ) Bihor, împreună cu Serviciul Judeţean de Salvamont „Salvaspeo“, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana“, Primăria oraşului Vaşcău şi primării din alte localităţi apropiate şi va beneficia de sprijinul financiar al Asociaţiei „Environ“, din Bucureşti. Peştera a fost blocată de sute de kilograme de gunoaie Potrivit vicepreşedintelui Salvamont, Adrian Marin, 20 de salvamontişti vor coborî în peşteră, asigurând generatoarele de lumină, proiectoarele, materialul tehnic necesar, alături de alţi speologi de la cluburile din zonă. Din cauza a sute de kilograme de gunoaie aruncate de către localnici în valea apei care străbate şapte sate, peştera Câmpeneasa nu mai putea fi vizitată. „Peştera este de clasă B, adică este arie protejată. Această situaţie a început în urmă cu 5-6 ani, dar s-a agravat acum doi ani. Locuitorii din amonte aruncă gunoaiele în apă, care le aduce până în aven“, a explicat Viorel Lascu, preşedintele Federaţiei Române de Speologie. Potrivit purtătorului de cuvânt al asociaţiei, Alexandru Ţicăloiu, Asociaţia Environ a hotărât să susţină financiar salubrizarea acestui ecosistem deosebit, cu o sumă de peste 3 mii de euro. „Situaţia de la Câmpeneasa este cu adevărat tragică. Sperăm ca, prin această acţiune, să putem salva una dintre cele mai frumoase peşteri din Europa şi să o redăm circuitului turistic“, a declarat preşedintele asociaţiei Environ, Andrei Orban.