Pictura bisericii din Broşteni, judeţul Sibiu, a fost sfinţită
În Duminica a 23-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a sfinţit pictura Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Broşteni, judeţul Sibiu. Ierarhul a liturghisit înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Credincioşii din localitatea sibiană au participat în număr mare la slujba de sfinţire a picturii interioare şi a iconostasului prin care s-au încununat lucrările de înfrumuseţare a lăcaşului de cult, informează Mitropolia Ardealului. Mai apoi, credincioşii s-au rugat la Sfânta Liturghie împreună cu soborul slujitor condus de IPS Mitropolit Laurenţiu.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit celor prezenți Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care se prezintă minunea vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor.
„În loc să-I spună Mântuitorului «rămâi cu noi, Îți mulțumim că l-ai salvat pe acesta», au zis: «Du-te de la noi!» Singurul care a rămas lângă El a fost cel vindecat, iar pe el l-a slobozit Mântuitorul. El, acest om vindecat, a simțit într-adevăr dragostea dumnezeiască și n-a vrut s-o mai părăsească. (…) De fiecare dată când trecem prin încercări grele, mari încercări, care ne sperie, suferințe, boli și alte lucruri, Dumnezeu rămâne alături de noi și, iată, repară și vindecă încercările și bolile care vin - unele cu îngăduință de la El, altele provocate de propria noastră lucrare, de propriile noastre păcate”, a spus ierarhul.
Preotul paroh Toader Vintilă a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă peste credincioşii din Broşteni și a amintit ajutorul primit din partea comunității pentru finalizarea lucrărilor efectuate în lăcașul de cult și la casa parohială. Pentru activitatea sa pastorală şi administrativă de până acum, preotul Toader Vintilă a fost hirotesit iconom. De asemenea, ierarhul a oferit acte de cinstire primarului comunei Păuca, Nicolae Dancu, și binefăcătorilor bisericii parohiale.
În aceeași zi, IPS Mitropolit Laurențiu a vizitat biserica aflată în construcție în localitatea Păuca pentru a vedea stadiul lucrărilor la pictura care va împodobi lăcașul de cult.